Mic îndreptar de otrăvuri agricole

Cînd te înțeapă bila, cînd te simți mai balonat ca mama Oanei Zăvoranu

sau cînd poți sparge o petrecere cu un singur rîgîit, ține minte: nu doar străinii îți otrăvesc hrana. Se găsesc criminali și la noi, în România. Alimentele care pînă la urmă sfîrșesc la tine în colon, cu tot cu pesticide, cu hormoni sau cu antibiotice, poartă pe ele, în egală măsură, amprenta unor români.

Băbuța din Obor despre care puteam să jur

că însămînțează pătrunjelul cu mîinile ei tremurătoare, cocîrjată peste strat la prima adiere de primăvară, alerga zilele trecute mai repede ca Gabi Szabo printre rafturile de la Billa, împingînd un cărucior cu pătrunjel olandez despre care nu se știe nici măcar dacă e plantă sau altă formă de viață. Îmi amintesc cum opream la taraba ei plină de rădăcinoase presupus muncite – cultivate, după cum înțeleg acum, în Spania sau Turcia și mozolite apoi cu pămînt de babușca travestită –, cum opream, zic, cu ochii inundați de duioșie națională și priveam la mamaie așa cum trebuie s-o fi privit pe Vrîncioaia nepoții Vrîncioaiei. Nu spun că-i cumpăram toată taraba (să poată sărăcuța să alerge cu bănuții la nepoței), dar îi mai și scăpam o sută în plus, împins de nevoia de a proteja patrimoniul. Iar băboiul profita de prostia mea sentimentală și-mi livra pe șest, cu titlul de marfă de curte, cele mai năpraznice produse ale agriculturii hibride, injectate și stropite radioactiv.

Altădată l-am văzut pe Nelu Briceag, regele restaurantelor de pește proaspăt,

scotocind prin tarabele cu mortăciuni din Piața Obor, selectînd pentru cina clienților șalăi mumificați și crapi de crescătorie hrăniți cu pelete înainte să fie uitați la descompus.

Am cumpărat săptămîna trecută

din piața bio de la Agronomie un curcan răpus de ciroză sau Ebola, calculat să se învinețească abia după ce m-am îndepărtat destul ca să nu-mi mai vină să mă întorc. Tot de acolo, am cumpărat de la niște sibieni din Tulcea cunoscuta brînză cu aracet de care nu s-a atins, în afară de doi cumpărători care cred că nu mai sînt în viață, nici un cîine de pe strada mea. Dar posibilitățile din Agronomie întrec așteptările. Vrei pui de la Metro la preț de "pui sănătos de țară"? Găsești imediat la cele două doamne care se dau cînd din Bistrița, cînd din Alba. Vrei ouă de găină injectată cu antibiotic, mînjite cu găinaț și trecute drept "ouă proaspete de curte"? Le poți cumpăra de la un nene care vinde și cîrnați de Pleșcoi fabricați la Bragadiru din gluten și copite de porc danez.

În Piața Floreasca, roșiile românești

au auzit prima dată limba română atunci cînd ai întrebat tu cît costă. Dacă mergi alături, la MegaImage, le găsești ambalate în caserola lor turcească, identice la înfățișare, dar la jumătate de preț. Cartofii sînt pentru mitomania agricolă ceea ce este intriga pentru narațiune. Cele două soiuri – roșu și alb – sînt legendate în Ținutul Secuiesc, dar provin din părinți născuți în eprubetă, din care nici un gîndac de Colorado n-a îndrăznit să muște vreodată.

Aproape toți vînzătorii români de legume mint de îngheață apele și îți vînd drept marfă "românească", "de curte", "de casă", "naturală" sau "culeasă cu mîna mea" cele mai recente descoperiri ale horticulturii de anticipație, dezvoltată, mai mult ca sigur, pentru a limita sporul demografic în Europa de Est.