Mici metehne românești

Facem reformă, dar de la vorbă la faptă totul se schimbă de șapte ori. Nu ne atingem de TVA, dar apoi îl creștem. Băgăm taxe mari la industria pariurilor, după care le punem mai mici. Vorbim despre echitate, deși ea lipsește cu desăvârșire. Ne propunem să cărăm cu toții povara măsurilor fiscale, dar uităm de Biserica mult prea finanțată de un stat laic. Tăiem de peste tot, dar nu simultan, că în unele cazuri mai trebuie calcule. Avem o gaură în buget pe care vrem să o acoperim, așa că luăm măsuri drastice, dar nu știm când anume se va fi acoperit gaura și, implicit, când anume renunțăm la măsuri? Empatizăm cu angajații de la stat, cu cei mulți și mult afectați de măsuri, dar știm cu toții că există acolo o ceată de speciali care ne face să detestăm întreg sistemul bugetar. Deplângem soarta micilor companii, călărite de biruri, dar luăm ca pe o normalitate faptul că, deși taxele cele noi intră în vigoare de la 1 august, prețurile au crescut deja. La fel cum, atunci când apar scăderi de taxe ori accize, prețurile rămân încă o vreme ridicate, chiar și după intrarea în vigoare a noilor măsuri, pentru că stocuri și adaptare și alte cele. Alegem răul cel mai mic, de teama răului mai mare, pentru ca peste timp să ne dăm seama că până și răul cel mai mic a fost, de fapt, mai mare decât micul precedent. Condamnăm public șmecheria, da’ admirăm pe ascuns pe șmecherul care se descurcă. Suntem, pe scurt, departe de tot de ceea ce credem despre noi. Și poate că nu există oglindă mai bună decât cei care ne conduc așa cum ne conduc.