Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Micul inconvenient al lui MRU

Zoom Micul inconvenient al lui MRU

De ce nu și-o fi văzînd Mihai Răzvan Ungureanu de treburile lui de istoric, în loc să umble cu pantahuza prin țară ca politician al nimănui? I s-au dat toate șansele posibile pentru o agoniseală politică.

 A fost uns ministru de Externe și demis de Tăriceanu fiindcă juca la două capete. Băsescu i-a răsplătit trădarea punîndu-l șef la SIE, apoi i-a dat guvernarea României pe mînă și și-a pus trupeții să-i facă partid. A pozat apoi în marea speranță a Dreptei miluite de la Cotroceni, calitate în care, la alegeri, a intrat în Parlament pe sub ușă. Lipsit de relief și de acel minim vino-încoace care face deosebirea între un cerșetor de voturi ghinionist și un politician norocos, lui MRU i-a intrat în cap că ar fi bun de președinte și, luat de fumurile acestei închipuiri, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-i dea o copită lui Băsescu. Binefăcătorul său, care nu practică recunoștința, dar își oropsește slugile care nu stau preș în fața lui, l-a lăsat în drum, încît, lipsit și de proptele, Ungureanu bîntuie prin țară ca suplinitorii care-și caută catedră fără s-o găsească. Și ca să n-aibă aerul că umblă de colo pînă colo fără scop, după ce-a nimerit pe alături cu „Fiți ungurenii mei!” și i s-a aplecat de la vita Kobe, ce i-a venit să spună? Că se simte dator să-i creeze mici inconveniente lui Crin Antonescu! Cu glumițe din astea, MRU n-ar avea succes nici în cancelaria unei școli de la țară, dar anesteziat de unguentul unei vanități incurabile, omul nu-și dă seama că locul lui nu e în politică și că are toate șansele să ajungă istoric printre politicieni și istorie printre istorici. 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint