Sens oral
O vezi cîteodată – sînteţi la crîşmă cu alt cuplu fericit – că se face neagră la faţă şi se încordează ca un culturist anorexic. Abia acasă afli ce s-a întîmplat:
– N-ai auzit ce-a zis ţăranca aia?!… Că ea şi-a luat ieri un sarafan şi două bluziţe. Adică eu umblu în toate vechiturile.
– Cuuuuum?
– Hai, nu te face că nu ai înţeles. Asta a zis, că s-a şi uitat la mine.
– Păi, s-a uitat la tine pentru că vorbea cu tine.
– Da, da, cum le aperi tu pe toate proastele! Eu pe aia să n-o mai văd în viaţa mea.
– Hai, iubito, poate ţi s-a părut!
– Da, la fel cum mi s-a părut şi atunci cînd ai spus cît de mult o apreciezi pe mama că vine pe la noi, că mai face curat, mai face de mîncare… De ce nu ai spus, mai simplu, că eu sînt o nespălată, o îngălată şi te ţin numai pe conserve şi merdenele?!… Şi ştii ce e mai nasol? E că aia avea dreptate. Tu vezi în ce haine umblu eu, că nu mi-am mai luat ceva de un an?…
Prostia aia că femeile, cînd spun „Nu“, spun de fapt „Poate“, cu siguranţă a fost lansată de o femeie. Doar o femeie ar fi putut să denatureze în aşa hal sensul unei vocale.
Femeia vede peste tot numai lucruri care „dau de înţeles“, numai gesturi care spun altceva decît spun, numai remarci care trebuie citite „printre rînduri“, numai cuvinte cu dublu şi triplu înţeles. Pentru un bărbat, printre rînduri nu scrie nimic, e alb, şi tocmai de-aia pe-acolo nu sînt rînduri şi sînt „printre“ rînduri.
Dacă lumea asta a fost creată de Dumnezeu, atunci are mari probleme. Fără doar şi poate, e un suflet de femeie captiv într-un corp de bătrîn cu barbă. Să creezi o lume atît de complicată, de îmbîrligată, nu poate fi decît realizarea unei minţi femeieşti. Şi după asta, pentru ca nu cumva să înţeleagă totuşi cineva o boabă nici măcar din nimereală, a mai dictat şi un testament în pilde, în care se spune ceva ca să se înţeleagă altceva. Tipic feminin.
Unde e aluziile mele, pe care le-am avut?
Bărbaţii nu înţeleg, în general, apropourile şi nici nu citesc „printre rânduri“. Ei nu percutează decât la lucrurile simple şi clare.
Ca să execute cu succes comanda „To di airport“, de exemplu, e bine să le atârni în faţa parbrizului o poză cu terminalul „Plecări“ de la Otopeni, ca să le rămână totul limpede şi să nu-i paralizeze, pe drum, vreo confuzie. Iar, dacă vrei să ducă cu succes gunoiul, e bine să-i bagi puţin cu nasul în găleată, în timp ce rosteşti formula magică „To di ghenă“. Îi ajută să înţeleagă mai bine subtilul îndemn.
Există un singur capitol al vieţii care colcăie de apropouri, din punctul lor de vedere: sexul. Acolo, printre rândurile care spun clar „nu mă interesează să fac sex cu tine“, ei citesc în neştire, cu litere fosforescente, de-o şchioapă, „Sunt fierbinte, ia-mă acum!“.
Eşti femeie şi i-ai oferit colegului de birou un covrig? Atunci să nu te miri dacă, data viitoare când o să vă nimeriţi singuri în lift, o să sară pe tine şi-o să te izbească pătimaş de pereţii mochetaţi, în timp ce-ţi şopteşte gâfâind: „Şi eu te vreau!“.
Te grăbeai şi, chiar la intrarea în sala de şedinţe, ai scăpat un dosar, iar acum eşti în genunchi, adunându-i de pe parchet filele? Nu te mira dacă auzi zgomotul a 22 de fermoare deschise simultan. Sunt colegii tăi de sex masculin care au înţeles „aluzia“ şi se descheie la prohab, ca să îţi arate că sunt de acord cu ceea ce le-ai „propus“.
Eşti acasă şi tocmai ţi-ai întrebat jumătatea când dracu’ are de gând să cheme instalatorul, pentru chiuveta aia din baie, care curge ca la balamuc? În secunda doi o să fie călare peste tine şi-o să-ţi umple urechea de bale: „Şi eu vreau să ne jucăm de-a instalatorul, stai să vezi ce ţi-o repar acuma!“. Iar, după aia, dacă-l cheamă Ştefan Bănică Jr., o să vă compună şi-un cântec penibil. Ţie şi chiuvetei.
Publicat în Cațavencii, nr. 47, 28 noiembrie – 4 decembrie 2012
