Rude
O femeie filmată în timpul vizitelor de sărbători, în timpul parangheliilor cu rudele tale, o bate la cur pe Meryl Streep. Îşi dă aia, de ruşine, toate Oscarurile înapoi.
O vezi fericită, tocmai ai plecat cu ea de la petrecere, de la masa de Crăciun, de la masa de Paşte, trei verişori trimit bezele către „doamna“, cîţiva unchi se leagănă piliţi în bătaia vîntului făcîndu-vă cu mîna, toate femeile din bloc şi de pe stradă au lacrimi în ochi. Ea însăşi pare Eva Peron sfîşiată între iubire şi sacrificiu, o Jacqueline Kennedy adorată, fericită şi îndurerată în acelaşi timp. S-ar tăvăli Maia Morgenstern prin carbid.
Cum aţi urcat în maşină, se transformă.
– În viaţa mea nu mai vin cu tine la chestii de-astea!
– Ce, nu ţi-a plăcut? – întrebi sincer, cu faţa lui Rin Tin Tin, cel mai bun prieten al omului dintre cei mai buni prieteni ai omului.
– Groaznic, oribil, am crezut că înnebunesc! Să-l mai aud pe tataie cu poveştile lui de la Aiud şi Gherla…
Apoi, tot drumul spre casă şi în noaptea care urmează, auzi prin ce a trecut: o nepoţică de un anişor şi jumătate i-a vomitat în poală, cîinele familiei tale i s-a frecat pe picior de i-a făcut apă la genunchi şi i-a subţiat tibia, o mătuşă fără dinţi a pupat-o de-a albit-o, că – na! – e frumoasă, iar maică-ta a îndopat-o cu prăjituri de casă încît trebuie să participe la Turul Franţei de trei ori ca să mai dea ceva jos.
Unde erai tu în timpul ăsta? În bucătărie cu văru-tău, ascunşi într-un nor pe care scria British American Tobacco şi încercînd să demonstraţi că trei pogoane de vie, dacă ai sifon rece, nu înseamnă totuşi cine ştie ce.
Adevăr şi provocare de infarct
Un bărbat filmat, în timpul vizitelor de sărbători, acasă la rudele nevestei, arată ca el însuşi în orice altă zi a vieţii sale. E de-o sinceritate de-a dreptul cuceritoare şi de o candoare irezistibilă, pe care numai fetiţele de 2 ani şi toţi bărbaţii, indiferent de vârstă, o mai manifestă. De exemplu, exact la sarmale, când mătuşa Georgeta, doctor în literatură franceză, îşi ţine tradiţionalul speech despre Balzac, presărat cu citate în original, îl auzi:
– Upssss…
Toţi mesenii se întorc curioşi spre el, la fix ca să audă continuarea, rostită cu o ridicare ghiduşă din umeri:
– Am tras un pârţ…
Noroc că are şi calităţi şi că ăia micii sunt toţi în limbă după el. După ce se tăvăleşte cu ei pe sub pat, prin pat, pe masă şi pe sub masă, cel mai mic nepoţel va striga, îmbujorat de fericire, la mă-sa, „Mama, îţi dau cioc!“, în timp ce ăl mai mare îl va întreba pe ta-su ce-i ăla „găoz“, iar cel mijlociu va mânca din farfuria câinelui, fiindcă aşa l-a învăţat „nenea“.
După ce copiii sunt bătuţi şi duşi cu forţa la culcare, îşi repară în sfârşit greşelile, luându-l pe bunicul bolnav de Alzheimer deoparte, ca să-i arate filme porno pe telefon.
Bărbaţii sunt sinceri şi puri, nu joacă niciodată teatru. Ca să ajungă Humphrey Bogart să i-o spună lui Ingrid Bergman p-aia cu „We’ll always have Paris“ s-au tras, în prealabil, sute de duble cu „Vezi că ţi-a rămas nişte leuştean între dinţi“.
La Poştaşul sună întotdeauna de două ori, de-abia l-au dat jos de pe masă şi de pe Jessica Lange pe Jack Nicholson. Când i-au spus că „Nu, nu e pe bune, e doar o secvenţă de film!“, a făcut ca trenul. Că el nu vrea să mintă poporul cu televizorul, că-i e fricuţă să nu ajungă în iad şi alte d-astea, care ţin de curăţenia sufletului uman de bărbat…
Publicat în Caţavencii, nr. 51, 27 decembrie 2012
„…dacă ai sifon rece…”
Bai, pai sa stii ca, daca o ai asa, o meriti!