Lui Robert Șerban i-a venit o idee subversiv-teribilă. Să facă o antologie de povestiri despre întîmplările cu milițieni și polițiști ale scriitorilor români. Cîțiva dintre autorii antologați sînt membri ai redacției Cațavencilor sau foști membri ai adevăratei Academii Cațavencu. În afară de ei semnează în această carte povestiri memorabile autori mai mult sau mai puțin cunoscuți pe piața literară. Unii cu umor, alții cu mărturii care ar trebui luate în seamă de Poliția Română, dar și de SRI și de Parchete, în eventualitatea că ar vrea să facă curățenie în rîndurile lor. Din antologia asta ceva e clar, că Poliția de azi nu mai acționează ca Miliția de pînă în 1989, dar că foștii milițieni n-au uitat de puterea pe care o aveau înainte de a deveni polițiști. Însă, din ceea ce am observat din partea civililor scriitori, nici ei nu par să se fi schimbat prea tare față de perioada în care aveau de-a face cu milițienii, chiar dacă azi au un curaj cînd discută cu un polițist pe care nu-l aveau decît puțini dintre noi cînd erau interpelați de un milițian.
Printre acei puțini de pe vremuri se numărau răposații poeți Virgil Mazilescu, Grișa Gherghei și Cezar Ivănescu, pentru care libertatea nu se negocia cu Miliția. Asta ca să nu-i mai pomenesc pe disidenții care, pînă să ajungă la Securitate, erau frăgeziți la Miliție pentru diverse delicte de drept comun inventate sau exagerate. Așa că umorului amestecat, cu milițieni și polițiști, din această antologie îi lipsește umorul negru pe care l-ar fi avut povestirile unora ca Paul Goma, Dorin Tudoran, Dan Petrescu și alți mulți scriitori care, pînă să fie luați la cercetat de Securitate, au avut de-a face cu Miliția, ca să se potolească.
Dacă nu deveneai un caz, Miliția nu te hingherea. Ba chiar prefera să nu te antagonizeze. Te amenda sau, dacă aveai bani la tine, agentul constatator nu-ți mai tăia procesul-verbal al amenzii, ci își băga banii în buzunar și îți spunea să nu se mai repete. Din acest punct de vedere, agentul de la Circulație de pe vremea Miliției acționa cam ca polițistul de la Circulație de azi. E totuși o deosebire. Milițianul nu-i lua carnetul unui tovarăș de sus, ci dacă-l prindea cu vreun delict se mulțumea să-i spună „Să trăiți!”, în timp ce azi polițiști de-alde Godină, ăsta cu blog-ul și cu cărțile, își permit să le dea cu tifla șefilor care vor să le ia funcția pe principiul că noi te-am făcut, noi te degradăm și te dăm și afară, fi-ți-ar capul al dracului de tablagiu nerecunoscător! Dar nu pot să nu-mi aduc aminte de un milițian de pe vremuri, precursorul lui Godină, Anghel Mânăstire, cel care scria romane în care dezvăluia porcăriile sistemului comunist, de a avut de tras din cauza asta mai rău decît romancierii civili care făceau același lucru. Dar poate însă un Anghel Mânăstire să-i salveze astfel pe Tata Nițu și pe alții ca el care și-au tranzacționat cu folos uniforma și gradul? Asta în cazul că și aici se aplică povestea cu urma scapă turma.
Chiar dacă Anghel Mânăstire și-a recîștigat funcția după 1990, el a rămas un corp străin și în Poliția nou înființată, la fel cum Godină, polițistul cu blog, care nu apare în această antologie, nu e decît un tip de care Poliția trebuie să scape, fiindcă a luat în brațe cauza civililor.
N-am dat nume în acest comentariu, fiindcă această antologie e, după părerea mea, un roman colectiv, cu milițieni și polițiști, care începe înainte de 1989 și ajunge pînă în zilele noastre. Citiți-l!
Scriitori la poliție, volum coordonat de Robert Șerban, Editura Polirom, 2016.
Hai, mai rasfirat cu Godina… Ia sa il vedem la privat, cat rămâne in serviciu daca face ce face in serviciul public… De pilda, daca recunoaste ca amendează sau nu dupa cum i se pare simpatic sau nu un individ… Numai pentru autodenunțul asta, de militian prost, si trebuiau sa.l dea afara….