De ani de zile e un supărător damf polițienesc în toată țara. Înregistrări, mandate peste mandate, turnătorie, instituții care nu organizează conferințe de presă și nu răspund în fața nimănui, procurori și judecători care văd peste tot presiuni, amenințări, imixtiuni ale politicului și ale vieții, în general, în actul de justiție.
Asta în lumea fină a anticorupției, în lumea banilor mulți, în lumea procurorilor incoruptibili și răbdători care pot pândi ani de zile prin sufrageriile corupților până să le facă un dosar fără nici o finalitate. Să abandonăm însă lumea unde un râgâit miroase a Moët & Chandon și un pârț a limbă de condor fiartă în sânge de urs panda.
Deci dincolo de asta, dincolo de marea noastră problemă de conștiință postdecembristă, unde nu mai știm ce să facem ca să ne asumăm și să ne reasumăm orgasmic faptul că suntem hoți, România e un stat polițienesc aici, jos, la firul ierbii, unde-și duce viața populimea. Nu e săptămână lăsată de la Daniel în care să nu vezi jandarmi care pun cătușe florăreselor de la colțul străzii sau băbuțelor care vând legume. Nu o să găsești vreo știre despre mafia destructurată a nu știu cărei piețe, arestări, oameni din Primărie care au luat șpăgi și așa mai departe.
Ce poate fi mai ridicol decât punerea sub acuzare a Emmei Zeicescu și a lui Claudiu Popa, cei doi jurnaliști prinși cu un joint asupra lor? Mă rog, cred că am putea găsi totuși ceva: să le vezi meclele unor Victor Ciutacu sau Mircea Badea când se vorbește despre asta. Zâmbetul satisfăcut al exaltatului pentru care răzbunarea meschină e un soi de fast-food sufletesc. L-am văzut pe Ciutacu la RTV în timp ce se vorbea despre punerea sub acuzare a celor doi. Ar fi dansat neterminatul, și-ar fi băut urina ca Gregorian Bivolaru de bucurie, s-ar fi dat peste cap ca piticii de la circ dacă nu l-ar fi incomodat bostanul ăla disproporționat.
