Cine zicea că România are râurile distruse de atâta politică de mediu aliniată la normele UE? Ia fiți atenți aici! Oltul – cel mai bun exemplu de râu sălbatic, neatins de mâna autorităților. Fragmentat într-o salbă de baraje mai mult sau mai puțin energetice, Oltul ar trebui să aibă grămezi de pește. Are puțin și speriat însă.
La barajul de la Drăgășani
pare să se deruleze la prima vedere un program de integrare a romilor finanțat cu bani europeni, însă un tur prin zonă, plus o vorbă, două cu undițarii care vin acolo și fug după câteva încercări nereușite de a pescui ceva, te apropie mai mult de realitatea profundă a Olteniei. Imaginea rudarilor, care vin în valuri cu bărci pneumatice pe lac pentru a întinde sute de kilometri de plase monofilament, are ceva din Vestul Sălbatic, de pe vremea de glorie când indienii dădeau iama în cirezile de bizoni, iar Unchiul Sam încă nu se gândea la ecologie și rezervații. Ei bine, nativii noștri din zona Drăgășani se mulțumesc și cu caras dacă nu e bizon, și unde mai pui că Unchiul Sam nu este singur în Olt. Mai sunt și unchiul Pardalian la Poliție, finul Moloz la PDL, socrul mare Gărgăune la USL, spiritul oltenesc al societății de consum la greu, cât se poate fura, fiind depășit doar de cel al cumetriei. Cumetrie politică în contul voturilor, pentru că nu aveți voi idee câte voturi încap într-o casă de chirpici, cu acoperiș de polietilenă, acum, când imigranții români cu sacoșe din rafie i-au speriat pe nemți mai rău decât katiușele lui Stalin. Ideologia partidului pe malurile barajului de la Drăgășani – și cel care pleacă, și cel care vine la cașcaval – este simplă, indiferent că este vorba despre locale, prezidențiale sau parlamentare.
Ține, frate, cu minoritarul defavorizat,
lasă-l să braconeze, să pună pe masă un caras, o plătică, un chinezesc, că trebuie să mănânce și gura lui ceva. Uite-așa prinde omul puteri și vine la vot pentru a da cu ștampila în ce trebuie. Cum rudarii au mașini second hand trecute pe gazolină de contrabandă, cu numere de Ruse, Plovdiv și Burgas, mașini prevăzute cu banchetă-spate și portbagaj tocmai pentru a fi burdușite cu peștele braconat, autoritățile au găsit bani pentru a asfalta drumeagul care leagă barajul de satul segregat peste câmp. De acolo, din colbul ulițelor, pleacă peștele spre piețele Olteniei într-un flux piscicol pe care nici măcar Agenția pentru Piscicultură și Acvacultură nu l-a visat. Cum era și normal, ochii închiși ai autorităților adormite de ciclurile electorale au născut coșmarul lansetiștilor sportivi – aflați cu taxele pentru permisele de pescuit ANPA plătite la zi.
După ce s-au trezit cu topoare în occipital,
flegme în conjunctiva ochilor și șuturi în cur primite de la rudarii deranjați din amplul proces al punerii plaselor, au zis săru' mâna că nu s-au ales cu lansetele rupte și mașinile vandalizate. Au dat telefon la AGVPS și li s-a spus să sune la ANPA, că Agenția deține peștele braconat. Cum Agenția care emite permisele de pescuit, ca unic stăpân al resurselor acvatice din România, nu are și un corp de pază și control, i-a îndemnat pe pescarii rupți de șale să sune la Poliție. Acolo un organ bățos le-a zis să sune la ANPA. Cercul vicios fiind închis, nu ne rămâne decât să constatăm că autonomia e gata în Olt, iar limba măciucii rostite în ceafă este obligatorie. Iată cum carasul țigănesc fâlfâit în pneumatică la baraj a demonstrat fără tăgadă că este mai tare decât steagul secuiesc fâlfâit în miting la Primărie.
Publicat în Cațavencii 10(88) 2013