Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

MIRCEA KIVU: „Lupta de idei se poartă între pistolari care trag de la șold înainte de a-și observa ținta“

Zoom MIRCEA KIVU: „Lupta de idei se poartă între pistolari care trag de la șold înainte de a-și observa ținta“

Instantanee ale partidelor și ale politicianului român de acum, cu sociologul Mircea Kivu. Dacă acestea sînt caricaturale, asta nu e vina lui Kivu, așa arată marfa.

Cristian Teodorescu: Am impresia că politicianul român, cînd nu-și citește horoscopul, se uită în sondaje și schimbă macazul după cum îi zic rezultatele. Sau nu-i așa?

Mircea Kivu: În lipsă de idei proprii, politicienii folosesc sondajele ca să afle ce vor conaționalii lor să li se spună. Așa se explică deosebirile minime dintre programele (de fapt, promisiunile, căci la asta se reduc) partidelor „mainstream“. Au uitat (sau n-au aflat) că politica este (și) despre putere, doar că ea, puterea, trebuie să fie doar mijlocul prin care pui în practică un proiect, o viziune. Atît că singura „viziune“ a majorității celor care se preumblă prin politica românească este despre cum să aibă ei mai multă putere.

C.T.: Tot politicianul român, dacă iese prost într-un sondaj, zice că cifrele sînt măsluite la comanda adversarilor. Dacă iese bine, face conferință de presă să anunțe cît îi merge de bine. Altfel, zice că nu se ia după sondaje. Corect?

M.K.: Da, este corect în sensul că așa gîndesc politicienii. Dacă mă întrebi cum stau lucrurile în realitate, e mai complicat. În principiu (adică exceptînd cazurile patologice), o firmă de sondaje nu riscă să-și compromită numele strîmbînd cu bună știință cifrele astfel încît să placă clientului. Doar că, în România, 90% din sondaje sînt comandate de partidele politice (nu de presă, cum se întîmplă în alte părți). Iar un partid, dacă a comandat zece sondaje săptămînale, din care cinci îi sînt favorabile și alte cinci nu, le publică doar pe primele cinci. Așa se face că marea majoritate a sondajelor publicate sînt favorabile comanditarului.

C.T.: Îmi aduc aminte însă de un partid (ApR), înființat de venerabilul Teodor Meleșcanu, care ajunsese în unele sondaje la 25%, dar care la alegeri n-a intrat în Parlament. Cam mare marja de eroare, nu?

M.K.: Legendă urbană! Hai să ne referim la sondajele serioase. Barometrul de Opinie Publică finanțat de Fundația pentru o Societate Deschisă credita ApR, în iunie 1998, cu 7% din intenția de vot. În mai 1999, același Barometru indica 11% pentru formațiunea lui Meleșcanu. Pe parcursul anului 2000, în nici un sondaj publicat nu a apărut o cifră mai mare de 8% în dreptul ApR. (Toate datele sînt în capitolul pe care l-am scris în cartea Sondajele de opinie. Mod de utilizare, apărută la Paideia în 2001.) Pe de altă parte, e drept că ApR nu a trecut, în noiembrie, pragul electoral, dar să nu uităm că, la localele din iunie, obținuse 8,5% – nu în sondaje, ci la urne. Asta nu înseamnă că sondajele de opinie nu greșesc uneori, dar ar fi interesant de studiat cum de memoria reține doar erorile, fie ele și imaginare.

C.T.: PNL-ul se duce în jos în toate sondajele, nici USR-ului nu-i merge grozav, deși a trecut în opoziție. AUR nu mai crește, în schimb PSD-ului îi merge tot mai bine, chiar și după ce-a intrat la guvernare.

M.K.: În ultimele trei luni PNL și-a asumat, în exclusivitate, guvernarea. Or, aceste trei luni au însemnat prețuri crescute, aproape 20.000 de morți de COVID (și încă pe atîtea „victime colaterale“), restricții de tot felul (prost explicate sau pur și simplu ilogice). Toate astea au îndepărtat grosul electoratului neutru, oscilant. În plus, electoratul propriu, clasic liberal, a fost extrem de nemulțumit de noua coaliție de guvernare, oricît ar sublinia Cîțu că asta nu e alianță. USR se remarcă prin somnolență. Într-o perioadă cînd ar fi trebuit să-și asume în mod manifest rolul de lider al Opoziției, să critice aplicat programul de guvernare al Guvernului Ciucă, să adopte o politică coerentă în consiliile locale, USR face ce știe mai bine: se consumă în lupte interne. Cu inițiative de genul scoaterii la licitație a denumirii Arenei Naționale nu se cîștigă electorat. AUR a spus ce a avut de spus, a cîștigat ce electorat avea de cîștigat. Se apropie de limita de sus a bazinului electoral naționalist. Ar mai putea cîștiga procente doar prin creșterea absenteismului la vot – ceea ce nu-i deloc exclus. Pentru că suma procentajelor nu poate diferi prea mult de 100, în condițiile în care toți scad, cineva nu are încotro și crește. Și pentru că acel cineva trebuie să poarte un nume, i se spune, simplu – PSD.

C.T.: La personalități, președintele Iohannis pare că a luat un lift care nu merge decît în jos. În schimb, urcă liftul lui Alexandru Rafila. Asta ține de butoanele pe care apasă fiecare dintre ei?

M.K.: Cu Iohannis se petrece un fenomen pe care eu nu-mi amintesc să-l mai fi întîlnit în spațiul politic românesc: cu două-trei excepții (explicabile prin interese evidente), toate canalele media îi sînt ostile. Prin acțiunile sale din timpul crizei parlamentare, care au adus PSD la guvernare, el nu și-a înstrăinat doar „intelighenția“, ci întregul electorat „de dreapta“ (ghilimelele se referă la faptul că, doctrinar, nu e clar ce înseamnă astăzi dreapta românească). Cît despre susținătorii PSD, e clar că nu putea spera la prea multă bunăvoință. Așadar, încotro să se îndrepte, dacă nu în jos? Pe de altă parte, nu întîmplător Rafila semnează actele ministeriale cu titulatura „prof. univ. dr.“: e cunoscut în primul rînd ca medic, care va să zică specialist. Are înțelepciunea să evite a se pronunța pe alte subiecte. Dată fiind aversiunea generală a publicului față de politicieni, această caracteristică îl avantajează.

C.T.: Cît contează pandemia în toată afacerea asta? Că lumea zice că s-a împărțit țara în două: vacciniști și antivacciniști.

M.K.: Pandemia a coincis cu un alt fenomen: desăvîrșirea supremației social media, a canalelor de comunicare hibride (nici de masă, nici interpersonale). Specificul lor este că filtrează circulația opiniilor: prin formarea „bulelor“ ai șanse din ce în ce mai mici să te întîlnești cu opinii diferite de ale tale. Astfel, opiniile proprii se întăresc, devin exclusive, tot mai vehemente. Șansele de empatie se reduc, reacția la apariția ideilor contrare e intransigentă, violentă. Lupta de idei (dacă mai poate fi denumita astfel) se poartă între pistolari care trag de la șold, înainte de a-și observa ținta și de a ochi adecvat. Ei bine, pe fondul acesta, pandemia a venit tocmai bine ca să împartă lumea în două tabere (la noi, aproximativ egale): prudenți/vacciniști contra negaționiști/antivaxeri. Între ele s-a format o prăpastie, comunicarea se face exclusiv prin invective. Establishment-ul politic s-a situat (firesc) în prima tabără; a comis greșeala de a-i trata pe ceilalți exclusiv drept idioți, agenți ruși etc. În felul acesta, a ratat orice șansă de persuadare. Politic, situația a fost exploatată mai ales de AUR, care s-a situat explicit în cîmpul „anti“, dar și de PSD, care, mai discret, face cu ochiul antivaxerilor. De altfel, revenind la discuția anterioară, asta ar fi o posibilă explicație a stagnării AUR: cei care refuză vaccinarea au găsit în PSD un protector mai eficient decît vocalii Simion si Șoșoacă.




Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale