Cuplul cel mai bîrfit și mai urmărit în presă pe durata anului 2023 va fi Ciolacu-Ciucă. Acum e în faza de logodnă, dar căsătoria se va oficia pe 25 mai, cînd Ciucă îi va ceda partenerului său, Ciolacu, jumătate din averea națională dobîndită pe nedrept, adică atribuită abuziv de nașul de la Cotroceni familiei liberale. Cele două familii – pesedistă și penelistă – s-au pus de acord, iar mirii vor împărți bogățiile țării după contractul prenupțial semnat cu un an în urmă.
Așadar, pentru cei care încă mai scormonesc după suspans, anul politic 2023 e o deziluzie. Nu vor fi surprize. Rotativa se va face la termenul stabilit, Ciolacu va fi premier, Ciucă va fi pus președinte la Senat, iar coaliția îi va da înainte cu planul de rămînere a României pe loc.
Ministerele se vor schimba într-o foarte mică măsură, iar miniștrii într-una și mai mică. Adică Transporturile vor rămâne la PSD și Justiția la PNL, singurul schimb cu șanse reale fiind trecerea Apărării la PNL și a Energiei la PSD. Se pun acum bazele unei domnii de lungă durată, a unui USL cu bătaie lungă, dincolo de alegerile din 2024, pe care PSD și PNL speră să le cîștige împreună. Vor spune, firește, că sînt forțați de împrejurări, împinși de nevoia de stabilitate, de lipsa alternativei, dar, în realitate, ideea e susținută de plenul celor două partide care înțeleg că jumătate din ceva lung e mai mult decît două treimi din ceva scurt.
Vestea bună e că ar putea fi zburat, cu multă părere de rău și cu explicații date băieților deștepți din Energie, arestabilul Virgil Popescu, omul care a sărăcit cîteva milioane de familii prin jocul său dement – puțind a interes mafiot și neanchetat pînă acum de nici un parchet – cu prețul gazului și petrolului românesc. Vestea proastă e că politica externă ar putea rămîne în ghearele aceluiași Bogdan Aurescu, pila masonilor și a serviciilor secrete, cel care, împreună cu Iohannis, a realizat dezastruoasa încercare de trecere a frontierei Schengen.
În rest, nu sînt vești. Miniștrii vor rămîne aproape neatinși. Întîi, pentru că au dovedit cu vîrf și îndesat că sînt capabili să nu miște un deget pentru dezvoltarea economiei, să nu facă nimic din ceea ce ar putea tulbura somnul înghețat al bazinelor electorale. Apoi, fiindcă în CV-urile lor strălucesc stagii, cursuri, licențe, masterate și doctorate la colegii de apărare și academii SRI.
În esență, în 2023 veți auzi aceleași discuții despre creșterea pensiilor, discuții care vor amîna creșterea lor efectivă cu încă un an. Banii vor merge la buget, adică la dispoziția Guvernului, care își va răsplăti și stimula baronii. Aceeași soartă o vor avea și banii necheltuiți de la înzestrarea armatei.
Căsătoria Ciolacu-Ciucă e rodul unei neașteptat de sincere mărturisiri publice. Cele două partide au înțeles, la timp, că sînt înțesate de proști și că nu au idei, nu au planuri, nu au cunoștințe, nu au perspective, nu pot electriza mulțimile, nu o pot apuca pe calea competiției, a luptei în proiecte și discurs, a confruntării charismatice, a dezbaterii între lideri. Au înțeles și că nu au oameni cu ceva pregătire și valoare personală, pe care să-i înhame la lupta electorală, pe care să-i arunce în confruntarea de idei, așa că au încheiat o pace rușinoasă, dar sănătoasă, lungă și bănoasă.
Așa cum își împart guvernarea, își vor împărți și Parlamentul, și primăriile, și județele, și, desigur, Președinția. Nu vă așteptați să vedeți nume noi sau candidați-surpriză pe care să mizeze coaliția în cursa pentru Cotroceni. Puteți alege de pe acum între Ciucă și Ciolacu, chiar dacă veți auzi negații, mormăieli, no comment-uri din partea fiecăruia. Poate fi oricare dintre ei, celălalt urmînd să fie prim-ministru. Ambele partide vor trage de timp cu nominalizarea unui candidat pînă cînd o altă candidatură va deveni imposibilă, iar liderii vor fi rugați, implorați de birourile politice să candideze ei, ca să salveze onoarea partidului.
Valul de ură pe care SRI l-a creat în trecut la alegerea lui Iohannis (cu ajutorul parchetelor, rețelelor de presă acoperită și ONG-urilor astăzi date la fund) a fost eficient împotriva unui candidat PSD pe care instituțiile statului l-au scufundat în smoală și l-au dat prin fulgi. Dar împotriva unui electorat de sinteză, pesedist și liberal, care ar susține un candidat unic, e mai greu. Întîi, pentru că SRI ar face parte din proiectul politic. Apoi, fiindcă masa electorală ar fi prea mare ca să poată fi dată peste cap de operațiuni mediatice, judiciare și online.
Căsătoria Ciolacu-Ciucă este secretul banal al unui succes ușor de anticipat. În luna de miere, adică pînă la alegeri, lucrurile vor bălti economic, fiindcă nimeni nu dorește să riște nimic, cu atît mai puțin o politică de dezvoltare și angajament. Apropiații mirilor se vor mai certa în public, dar numai de ochii lumii, să nu-și piardă stima de sine rubedeniile din teritoriu. Dar la strigarea darului, toți primarii se vor încolona să-și depună obolul electoral la baza acestei căsătorii de lungă durată.
Istoria ne spune că, în general, guvernările exercitate de mediocri au împins societățile înainte mai puternic și mai constant decît cele exercitate de lideri cu anvergură. Aceștia din urmă au avut idei, ambiții, planuri mărețe, au fost nerăbdători și neînțelegători cu ritmul molcom al societății, forțînd, astfel, națiunile spre războaie, reforme, schimbări costisitoare, suferință și privațiuni. Ei au rămas în cronica evenimentelor, au fost păstrați în manuale, dar contemporanii au plătit cu vîrf și îndesat tot acel progres, ale cărui roade s-au arătat, de obicei, după moartea lor.
În schimb, mediocrii s-au purtat blînd cu supușii, i-au lăsat să băltească, nu i-au bruscat cu reforme și cu schimbări, i-au furat în liniște și i-au disprețuit cu blîndețe. Întreaga epocă a dezvoltării industriale a Occidentului stă mărturie că progresul s-a obținut cu guvernări ale căror nume nu mai spun azi nimic.
Înaintarea lumii e rodul căsătoriilor de interese, nu de idealuri. E o negustorie politică tăcută în piața de mărunțișuri, bazată pe foloase personale și meschinărie de grup. Iar din punctul ăsta de vedere, contractul PNL-PSD e cea mai corespunzătoare descriere a acestui tip de progres.
Mirii anului 2023, Ciolacu și Ciucă, au toate datele – de la modestia mijloacelor la puținătatea intențiilor – să dezvolte România după calapodul occidental din secolul al XIX-lea. E un secol care, să recunoaștem, ni se potrivește zi de zi.
De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris şi pentru noi, ‘bucuroşi’ le-om duce toate, de e pace, de-i război, zicea un nationalist ajuns nefrecventabil in vremurile astea din ce in ce mai tulburi. Acum, pe bune, n-are importanta care unde este, important e ‘sa-si faca treaba pentru care-i pus acolo’.