Moarte și Bitcoin la București

Nicolae Tănase e unul dintre capii lumii interlope bucureștene, un individ crud care scoate bani din prafuri, curve și taxe de protecție. Nașul din Tunari tocmai a comandat în străinătate un transport de droguri de două milioane de euro, preț de angro, pe care s-a angajat să le achite la livrare. Numai că laptop-ul cu Bitcoin în care-a investit toate lichiditățile a dispărut odată cu „Bancă“, contabilul său de operațiuni financiare frauduloase, care s-a gîndit că-i momentul potrivit să-și încheie viața infracțională fix acum, predîndu-se cu tot cu secrete Poliției. L-a convins să facă pasul ăsta „Oase“, ofițerul infiltrat în banda lui Tănase, hotărît să distrugă rețeaua și să pună mîna pe lista funcționarilor corupți aflați în plata mafiotului.

În misiunea de recuperare a prețiosului computer pleacă una dintre gemenele lui Tănase, psihopata, și mîna lui dreaptă, „Dracul“, membrii comandoului romantic care lasă în urma lor numai cadavre. Cum printre primele victime se nimerește să fie chiar polițistul informat de „Oase“ că „Bancă“ s-a decis să colaboreze cu autoritățile, în poveste se trezește implicată și logodnica mortului, o consultantă în IT care n-are încredere în ancheta profesioniștilor de la Poliția Capitalei și, ca să-și protejeze familia, e nevoită să ia investigația pe cont propriu.

Subteran ar fi, cică, despre fața ascunsă, criminală, a Bucureștiului. Scenariul generic, previzibil, fără prea multă specificitate locală, ca o mobilă de la IKEA, configurabilă din piese universale, se poate întîmpla însă în orice oraș, și pe malurile Dîmboviței, și pe cele ale Tamisei. Ca într-o ecranizare a unui roman polițist de duzină, din franciza Moarte și … la … (a se completa cu elementele dorite, după modelele portocale la Palermo sau Cenușă și orhidee la New York), pentru un suspans artificial se uzează de tot felul de naivități și cascadorii ilogice care dăunează grav la credibilitate. Acoperitul se comportă foarte suspect, dar nici unul dintre tovarăși nu se prinde că nu-i de-al lor; o așchie de femeie face pe dura – domină toți bărbații, bate tot ce mișcă, împușcă în stînga și-n dreapta, conduce pe două și pe patru roți ca Valentino Rossi și Verstappen la un loc, scapă necompostată dintr-o ploaie de gloanțe, intră cu pistolul în mînă, în spații publice cu zeci de camere de supraveghere –, dar nu ajunge după gratii fiindcă e fata lu’ tăticu’; IT-ista lu’ pește conservat nu știe că la 112 poți să suni de pe un telefon mobil și dacă nu are SIM sau că n-ai nevoie de tot laptop-ul pentru datele din el, doar de discul HDD/SSD. Culmea ridicolului se atinge în scena jafului secției de Poliție cu agresori nemascați și împușcături ca la jocuri video, dovada clară că scenaristul a văzut prea multe filme americane.

Ei, da, a văzut – dialogurile nenaturale sînt traduse din engleză, showrunner și scriitor principal de replici fiind un britanic, dar, ținînd cont de audiența pe care și-o dorește serialul, nu-i nici o problemă: a fost filmat după rețetă, într-un căutat stil occidental, ca să fie atractiv pentru eventualul telespectator de Netflix din Burundi sau Filipine. Care, desigur, îl va viziona dublat, așa că nu contează absolut deloc dicția sau intonația actorilor români, ca la un film mut.

Oricum, cu excepția Anei Ularu, ceilalți joacă de parcă ar da probe pentru  intrarea într-o gașcă de cartier. Sînt interlopi duri fiindcă au freze la modă, sînt tatuați și înjură la fiecare cîteva cuvinte. Pe criteriile astea, orice fotbalist ar fi gangster. Sau orice cîntăreț de manele, gen Alex Velea, distribuit aici într-un rolișor de băiețaș violent în care n-are nevoie de talente de actor, e suficient să fie exact el.

Subteran, 2025-, thriller polițist cosmopolit, tras în bandă de la Londra sau New York la București, creat de Steve Bailie, șase episoade de 42-53 de minute, difuzat de Netflix.