Moartea e moartea pasiunii

Am fost zilele astea la cimitir, doar în vizită, nu pentru rezidență, și am descoperit că activitățile pre-pandemice obișnuite se desfășoară în continuare netulburate. Niște gropari ciocneau niște cutii de bere pe un maldăr de pămînt proaspăt săpat. Un fel de doctor vorbea tare la telefon, să trezească toți morții,că tocmai a mai pierdut șapte bucăți la terapie–cel puțin sper că era doctor și nu fitoterapeut. Niște septuagenari își făceau poze de grup cu telefonul pe un loc de veci și peste tot mustea o atmosferă veselă și optimistă de sărbători. Pînă și doamnele cu coronițe de brad de la intrare te îmbiau cu o super-ofertă: două bucăți la jumătate de preț, una pentru aici, una s-o duci acasă la copilași, să împodobească și ei ceva. În fine, tot plimbîndu-mă printre cruci am descoperit că cele două cavouri de termopan pe care le știam, cele cu picturi naive înăuntru, canapeluță și posibil o plasmă mai veche, nu mai sînt chiar în cea mai bună condiție, semn că poate faraonii știau ei ce știau cînd nu-și făceau piramidele din termopan.În schimb, am dat peste niște lespezi gotice, de morminte de secol XIX, care parcă arată mai bine ca niciodată. În plus, dacă nu știați, pe vremea aia, în loc de „Aici se odihnește X“, pe pietre se scria „Aci repaosează X“, ceea ce sună mult mai bine, pentru că starea de repaosare pare o chestie mult mai plăcută și călduță decît odihna, mai ales că o facem tot timpul cu televizorul deschis pe Netflix. Oricum, nu putem decît să sperăm că pe viitor oamenii vor fi mai inventivi: „Aici s-a așezat că era puțin obo“, „Aici face puțin nănel“, „Aici face oleacă de sfor-sfor“.