Îmi place proza acidă a lui Florin Irimia, autorul care nu-și cruță nici măcar protagoniștii. Am mai scris despre cărțile lui de prozator talentat și înzestrat cu o inteligență artistică remarcabilă. Noul său volum, Nu spune asta!, are și o preistorie interesantă. Povestirile din care e alcătuit au fost scrise sau aduse la forma publicată în timpul a două burse de creație în străinătate. Una în Germania, cealaltă în Elveția. Autorul însuși dezvăluie asta în Cuvîntul-înainte al cărții. Cele mai multe dintre cele nouă povestiri de aici – n-o luați ca pe o aluzie la Salinger, nu e cazul! – sînt narațiunile de călătorie în Occident ale unui anume Sebastian, universitar și scriitor cu ambiții nemărginite, lovit periodic de anxiozitate și de presupunerea ratării, iritat de originile sale, dar și călcat pe nervi de aroganța occidentalilor. Sebastian duce cu sine complexele lui Dinicu Golescu, dar nu și optimismul aceluia că țărișoara va propăși urmînd pilda națiilor chivernisite.
Spre deosebire de turistul român, anonim cu ochii după chilipiruri, pentru care Vestul e un imens hipermarket, personajul lui Florin Irimia e obsedat de imaginea sa și sîcîit că nu e în stare să ajungă la dezinvoltura occidentalilor cu care se întîlnește la conferințe și simpozioane. În Austria, la o conferință, păstrează legătura pe Facebook cu evenimentele din țară, iar pe austriecii ordonați și păstrători de curățenie îi bănuiește de nostalgii naziste pentru că nu s-au despărțit niciodată, hotărît și la vedere, de austriacul Hitler („Aging Studies“). Bănuielile astea îl însoțesc și în Germania, încît în afară de neonaziștii care se afișează, pe care nu-i vede decît la știrile de la televizor, i se pare că și berlinezii oarecare își nutresc o veche aroganță visînd pe ascuns la vremurile glorioase ale Führer-ului. Sebastian are și fantasme de cuceritor al femeilor prin „originalitatea“ pe care o caută la întîlnirile cu colegii străini, încît gafează tocmai atunci cînd i se pare că e în drum spre inima tipei pe care a pus ochii. El, cuceritorul, se trezește sedus și abandonat după o noapte de o tînără intelectuală care refuză legăturile de durată, ca să nu-și strice cariera. Oscilînd, cel mai adesea la persoana întîi, între ceea ce i se întîmplă și ceea ce i s-ar putea întîmpla, Sebastian fantazează sau visează cu ochii deschiși, astfel că narațiunile lui cotesc în fantastic sau se încheie într-un insolit aflat în pragul fantasticului, ca în nuvelele lui Thomas Mann. De altfel, Forin Irimia îi face o discretă plecăciune autorului Morții la Veneția, cu povestirea sa „O moarte la Verona“. Sebastian apare aici în ipostaza bărbatului căsătorit de mulți ani, care are o aventură, într-un amestec de impresii de călătorie, conștiincios notate, și de poveste de amor clandestin, străbătută de mustrări de conștiință din partea lui. Sebastian vrea să fie cinic, pentru a-și anunța nevasta că divorțează, în timp ce doamna lui, care știe de amorul lui cu mai tînăra Vali, a ajuns de mult pe culmile cinismului, de unde își contemplă soțul lovit de un atac fulgerător pe scara abruptă a turnului Torre dei Lamberti, înalt de 84 de metri, din centrul Veronei.
Povestirile din Nu spune asta!, atent polisate, conțin și considerațiuni de politică internațională și de politică internă care ar putea lipsi fără pagubă, dar excelează în observațiile de moravuri, acide, și în acuitatea analizelor psihologice cu care Florin Irimia face desenul lăuntric al personajelor sale, intelectuali ciupiți și universitari loviți de criza vîrstei a doua.
Florin Irimia, Nu spune asta!, Editura Polirom, 2023.
