Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Momente esențiale din tinerețea zbuciumată a lui Florin Cîțu

Zoom Momente esențiale din tinerețea zbuciumată a lui Florin Cîțu

1990 – Florin Cîțu împlinește 18 ani, vârsta la care devine legal să cumperi alcool. Ca să nu încalce legea, se pare că până atunci ruga un adult să-i facă rost de bere, ca să bea înainte să urce la volan.

1996 – Primul dosar al lui Florin Cîțu în America. Este vorba de un dosar cu șină, în care Cîțu și-a adunat diplomele, recomandările și o scrisoare de intenție, ca să aplice pentru un masterat.

1997 – Se face vinovat de cruzime împotriva animalelor, după ce strivește cu palma o muscă. Autoritățile din Iowa au început o anchetă, dar cadavrul muștei n-a mai fost găsit niciodată. Întrebat recent despre incidentul cu musca, Florin Cîțu a mărturisit că nu-și mai amintește nimic, deci e posibil să fi fost beat și atunci.

2000 – Întorcându-se de la ziua unui coleg, Florin Cîțu e prins de Poliție în timp ce conducea beat. Cîțu îi explică polițistului că inițial consumase doar o bere, dar apoi a mai ras și câteva pahare de vin ca să-și facă curaj să urce băut la volan.

2001 – Florin Cîțu se angajează la Reserve Bank of New Zeeland. El e angajat după ce e întrebat, în interviul de angajare, cât costă o pâine. „Nu știu“, a zis Florin Cîțu, ceea ce era răspunsul corect, pentru că, într-adevăr, nu știa.

2003 – Se angajează ca economist la Banca Europeană de Investiții. El era expert în domeniu, știind că cea mai bună investiție e să iei bani cu împrumut și să nu-i mai dai înapoi.

2005 – Florin Cîțu revine în România. Aici i se mai descoperă un dosar. Mai exact, un dosar lipsă, cu șină, fără de care funcționarul de la ghișeu nici nu te bagă în seamă.

2.339 de vizualizări
atentionare pamflet

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia