Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Momente esențiale din viața lui Florentin Pandele

Zoom Momente esențiale din viața lui Florentin Pandele

1961 – Vine pe lume Florentin Pandele, într-o familie modestă, părinții lui neavând nici măcar o localitate unde să fie primari. Se pare că Pandele a văzut lumina zilei într-o maternitate decorată cu bun gust, pătuțul lui fiind plasat chiar între fântâna arteziană din centrul salonului și statueta aurită cu pescarul chinez.

1969 – La finalul clasei I, e capabil, în sfârșit, să se semneze ca primarul. Își dă seama că tot ce-i mai trebuie acum e o primărie, poate chiar și o primăriță, la un moment dat.

1973 – De-a lungul copilăriei, e martor la consecințele consumului exagerat de alcool, în special datorită bibeloului cu bețivi, plasat la vedere, pe un raft din sufragerie.

1980 – Trece cu brio examenul de Bac, după ce la limba și literatura română îi pică exact subiectul pe care l-a pregătit cel mai bine: țăranii din romanul Răscoala și de ce ei își decorau casele fără nici un pic de gust, cu bibelouri aduse din China.

1981 – Peștele de pe televizor îl inspiră să plece pe mare. Intră la Institutul de Marină “Mircea cel Bătrân”, din Constanța, visând să exploreze mările în căutarea unor continente încă necunoscute, pe care să le stăpânească din poziția de primar.

2000 – Devine primar al orașului Voluntari, după ce-i întreabă pe cetățeni cine se oferă voluntar să-l voteze.

2004 – Termină Facultatea de Drept din cadrul Universității “Bioterra”. El a ales să studieze la Universitatea “Bioterra” după ce și-a dat seama că Terra e planeta lui preferată și că n-ar putea locui niciodată pe alt corp ceresc, pentru că l-ar omorî dorul de casă.

2013 – Are loc o întâlnire istorică, între primarul Florentin Pandele și omologul lui din Florența, Voluntario Pandelli.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Recviem pentru mustața lui Dragnea

    19 noiembrie 2019

    Prieten la toartă cu bărbierul austriac al Munților Carpați, Klaus Iohannis a reușit și el performanța de a-i ușui vrabia de sub nări lui Liviu Dragnea, lăsîndu-l orfan de mustață […]

  • Ciuma Roșie biruitoare

    19 noiembrie 2019

    Națiunile se ridică atunci cînd norocul le suflă în pînze. România a prins furtuna norocoasă de acum un secol – cînd, după ce a pierdut un război, și-a dublat teritoriul. […]

  • Fenomenalul domn Cîțu

    19 noiembrie 2019

    Când a încercat, la inițiativa prietenului lui mai inteligent, Lucian Isar, să atace speculativ leul, în 2009, Florin Vasile Cîțu a primit de la Mugur Isărescu un dos de palmă […]

  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]