E foarte posibil ca, peste mulți, mulți, foarte mulți ani, României să îi fie recunoscut meritul de a fi fost țară-pionieră în ceva ce s-ar putea numi „turism fără oameni”. Sigur, la ora actuală nu face nimeni așa ceva, dar pe măsură ce lucrurile vor evolua (sau nu), filozofia turistică a României ar putea să devină echivalentul turistic al unui gen literar. Pare atât de greu de crezut că peste ani și ani vor fi mai multe țări care să facă investiții fără să țină cont nici măcar o secundă de potențialul dezvoltării zonei și, în general, de dorințele publicului potențial? Nu cred că e. N-are cum.
Dacă ar fi medici care să evalueze semnele vitale ale investițiilor statului în turismul românesc, nu ar fi minute într-o zi câte decese ar fi consemnate. Unul dintre cazurile de turism făcut pe genunchii plini de bani ai statului este stațiunea Pasul Vâlcan din județul Hunedoara. Ar putea fi în orice alt județ, că tot nu ați ști de existența ei. Este însă o stațiune montană în care, în 2011, era inaugurată o telegondolă ce costase la acea vreme opt milioane de euro.
Mica, dar foarte mica problemă e că acea telegondolă putea – și încă mai poate – fi folosită cu condiția ca aceia care vin prin zonă să nu aibă nevoie de apă, acoperiș deasupra capului, electricitate sau, în general, să nu aibă nici un fel de nevoie decât aceea de a vedea telegondola. Practic, dacă sunteți un împătimit al observatului de telegondole, stațiunea Pasul Vâlcan este locul perfect pentru un sejur de vis. Pentru restul, investiția nu e utilizabilă, în condițiile în care nici un operator turistic nu prea tânjește la o zonă în care utilitățile lipsesc cu desăvârșirea cu care lipsește și spiritul antreprenorial în rândul strategilor turismului românesc. Sigur, soluții există. Evident, nu cele propuse de Primăria comunei Vulcan, care s-a gândit să mai ieftinească prețul pentru concesionări. Sigur, asta e soluția. Dacă vedeți unii care aleargă pe stradă cu parcele de pământ și cabluri de telegondolă, nu vă speriați. Răul a fost deja făcut.
