Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Năstase – DNA: 1 – 2

Zoom Năstase – DNA: 1 – 2

Dacă toţi cei trei judecători care s-au pronunţat azi în dosarul „Trofeul Calităţii” l-ar fi considerat pe Adrian Năstase vinovat, sentinţa ar fi părut mai convingătoare: doi ani de închisoare, cu executarea pedepsei. Dar cînd o judecătoare din complet e de părere că Năstase e sută la sută nevinovat nu poţi, omeneşte vorbind, să nu intri la idei.

Să fi evaluat greşit probele din proces judecătoarea Cristina Rotaru, cea care-l crede nevinovat pe Năstase? Sau să fi greşit ceilalţi doi judecători? Fostul premier şi preşedinte al PSD susţinea dinainte de sentinţa de azi că acuzaţiile care i se aduc sînt absurde, lipsite de fundament, iar azi că va declara recurs. Nu văd ce altceva ar fi putut face, indiferent cum stau lucrurile. El are, însă, un atuu clar în acest moment – scorul de 2 la 1 cu care s-a dat sentinţa.

Nici nu se pronunţaseră bine judecătorii şi au apărut reacţii dinspre PSD, cu Victor Ponta în frunte, în care se spunea pe faţă că au existat intervenţii politice în acest caz. Năstase a spus că prin sentinţa de azi se încearcă ţinerea lui în afara vieţii politice. Dacă şi la recurs, cînd se va afla în faţa a cinci judecători, fostul premier va primi aceeaşi pedeapsă, va fi mai greu pentru el să susţină că e victima unor sforării politice. Dar nu mă îndoiesc că o va face. Dacă însă la recurs Adrian Năstase va scăpa basma curată, ştiind cu e justiţia din România, iarăşi vor exista omeneşti motive să intrăm pentru a doua oară la idei.

Cîteva întrebări:

1. De ce s-a amînat cu o săptămînă pronunţarea în acest dosar care are vreo trei vechime?

2. De ce au tăcut avocaţii lui Adrian Năstase după darea sentinţei cînd, în mod normal, ar fi trebuit să fie primii care să sară în sus?

3. Presiunile politice au venit numai dintr-o parte, cea a Puterii, sau şi din cealaltă, a PSD?

4. Procurorii DNA care au pierdut în cazul „Mătuşa Tamara”, cînd Adrian Năstase a fost declarat nevinovat, s-au deşteptat într-o lună, încît au izbutit să-l înfunde în „Trofeul Calităţii”?
 

O observaţie:

Un proces de un asemenea calibru a fost încheiat tocmai într-un an electoral şi cu un scor de 2 la 1 în care 1 nu zice I-aş da un an cu suspendare, ci consideră ca faptele pentru care e acuzat Năstase nu există.



2 comentarii

  1. #1

    La cele 4 intrebari de mai sus, imi permit sa va adresez si eu, dle Teodorescu, una:
    5. Excludeti faptul ca tocmai acea singura judecatoare (care nu l-a gasit pe Nastase vinovat) sa fi gresit ?

  2. #2

    de ce avocatii nu au sarit in sus sa-l apere?pt.ca nici ei nu se asteptau la asa un mizilic de pedeapsa dupa cate a facut.Si-au zis:multumesc Doamne!!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia