Jurnalul lui Neil Armstrong (primul om pe Lună)
25 august 2012 – Să călătoreşti pe lumea ailaltă e mult mai nasol decît să călătoreşti în spaţiu. În primul rînd, am nimerit într-o cursă plină de români care au aplaudat toţi la aterizare, n-am avut loc la picioare de paporniţa de rafie a unuia, iar la sfîrşit mi-au pierdut bagajele. E ultima oară cînd mor cu low-cost!
26 august 2012 – Poate că e mai bine că am plecat. Pe Pămînt, de fiecare dată cînd spuneam cuiva că sînt Neil Armstrong, mă întreba dacă a fost greu să fiu un cîntăreţ negru de jazz care a cîştigat atîtea Tururi ale Franţei.
27 august 2012 – Nu mă aşteptam ca, la atîţia ani de la aselenizare, NASA să mă trimită din nou aşa de sus. E foarte drăguţ din partea lor, mai ales că nu seamănă deloc cu studioul ăla de la Hollywood unde am filmat aselenizarea. Cred că au spart o groază de bani pe oamenii ăştia cu aripi şi pe efectele speciale.
28 august 2012 – Dragă jurnalule, mă aşteptam, ca de obicei, să fiu primul om care ajunge aici. Îmi pregătisem şi ceva mişto de zis, nu ca data trecută, cînd am spus „Un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire. Unde e baia?“. Şi cînd colo, dau nas în nas cu Gagarin, care o plimba pe Laika. ’Tu-i în gură de ruşi, cum ajung ei primii peste tot!
Jurnalul lui Iuri Gagarin
24 august – Puţină lume ştie că primul care a ajuns în Rai, pentru a testa terenul, nu a fost un om, ci un câine. Pe undeva, e şi logic. Câinele trăieşte mai puţin şi e normal să moară înaintea omului. Din păcate, însă, nici câinele şi nici omul nu s-au mai întors vii din misiune, ca să relateze cum a fost.
26 august – Dragă jurnalule, au trecut 44 de ani de când am ajuns aici, în Rai, şi sovieticii n-au trimis nici acum o rachetă care să mă recupereze. Nu asta ne-a fost înţelegerea. Trebuia să vin, să iau probe de sol, să măsor gravitaţia de pe lumea cealaltă – adică asta, cum ar veni – şi să mă întorc pentru a continua cercetările pe Pământ. Deja îmi pierd speranţa că mă voi mai întoarce vreodată acolo. Singura mea şansă rămâne Neil Armstrong, care abia a sosit aici. Poate reuşesc să plec cu el, când or să-l recupereze americanii.
27 august – Neil mi-a năruit toate speranţele. Mi-a zis că el n-a venit în misiune, ci cu ocazia propriei morţi. „Păi, crezi că dacă voiam să ajung cu naveta mea pe lumea cealaltă veneam aici? Nu, prietene! Mergeam colo frumos într-un studio de la Hollywood şi filmam toată misiunea. E mult mai convenabil la bani şi nici nu rişti să explodezi din senin, în timp ce părăseşti atmosfera.“
