Aude Fănuş Neagu că l-a încondeiat Eugen Barbu în Princepele, sub chipul unui pamfletar beţiv, mîncău, inamic al săpunul şi afemeiat. El, care nu se omora cu cititul, ia Princepele la lectură şi-l declară caz de plagiat evident.
Dacă-l zgîndăreai, îl făcea pe Barbu cum îi venea la gură. Cu băutura şi mîncarea, de acord, îi plăceau, dar el, nespălat şi curvar?! Şi-l probozea pe autorul Gropii, de nu mai înţelegeai ce zice. Lui Fănuş îi plăcea curăţenia şi n-ar fi alergat după femei pentru nimic în lume. Îşi iubea soţia şi nu voia s-o supere. Se lungea la chefuri cu Velea şi cu Băieşu, mai contempla cîte o poetă, dar nu s-ar fi deranjat de la masă, oricît de încurajator l-ar fi privit literata. Se ţinea la distanţă şi de actriţele care jucau în piesele lui. Cînd se ducea în ţară la întîlniri cu cititorii, n-avea timp de admiratoare la banchetele de după. Vorbea mult şi bea pe măsura vorbei. În Bucureşti venea doamna lui după el. Cînd o vedea, odată îşi amintea neînfricatul Fănuş că are treabă acasă. Lăsa şi pahar, şi conversaţie cu un grăbit „Ne vedem mîine!“, şi pornea voios-spăsit pe urmele doamnei sale.
