Subiect de lungi conversații telefonice: întrebarea „Cu ce te-ai vaccinat?“. Apoi, de la caz la caz, confesiuni despre AstraZeneca, Pfizer și Moderna, presupuneri optimiste despre Johnson&Johnson și întrebări mefiente despre Sputnik. Și să nu uităm de impresiile de călătorie ale celor care s-au dus să se vaccineze la zeci, chiar sute de kilometri de casă, pe unde au găsit locuri libere.
De cînd însă cu restricțiile orare și cu noile declarații pe proprie răspundere, alte obștești îngrijorări și interogații. Vaccinații sînt de părere că lor n-ar trebui să li se aplice interdicțiile. Cei ce refuză vaccinurile – cîți or mai fi – dezgroapă din nou securea marelui război de apărare a drepturilor omului. Nu m-aș mira însă dacă am afla că unii dintre refuznicii pe față s-au vaccinat pe ascuns, ca tot românul imparțial. Dacă au făcut-o, să le fie de bine, ca să aibă energiile intacte la proteste.
De Buna Vestire, sindicaliștii lui Rădoi, împăratul metroului, au făcut grevă pe neanunțate, de i-au lăsat pe călători cu buza umflată. Așa că cei care n-au putut lua metroul, fiindcă așa a vrut Rădoi, s-au înghesuit în vehiculele STB-ului. Greviștii au fost acuzați de terorism, ceea ce e cam greu de demonstrat. Dacă nu cumva ăsta o fi fost scopul Metrorexului, să fie acuzați, dar să nu pățească nimic. N-ar fi fost mai simplu să-i bage la zădărnicire, chestie demonstrabilă cu vîrf și îndesat?
Alt subiect, dar din categoria celor cuvioase. „Te duci la biserică, de Paști?“, cu întrebarea ajutătoare „Ai auzit ce-a zis Teodosie?“. Că el o să țină slujba în biserică pînă după ora două noaptea, fiindcă Biserica nu e proprietatea autorităților. Te pomenești că a devenit proprietatea Tomitanului, care o fi înființat și cumpărat acțiuni bisericești pe neanunțate! Oricum, spre aducere aminte, un mic amănunt. Nu statul ia salariu de la independentul ÎPS Teodosie, ci viceversa. Iar dacă se îmbolnăvește cineva care se ia după sfintele sale îndemnuri, acel cineva se duce la tratament la spitalele statului, nu la vreuna dintre clinicile neînființate ale Tomitanului.
În alți ani, cînd nu era pandemie, ÎPS Teodosie, acest Neptun al Bisericii, ținea slujba de Paște pe malul mării, cu jocuri de lumini și alte alea. Acum însă, cînd DSP-ul le zice preoților să slujească în aer liber, ca să nu li se molipsească enoriașii, Tomitanul nici să n-audă. În biserică și numai în biserică! Poate dacă DSP-ul ar declara că, pentru Teodosie, pandemia ia pauză în noaptea de Paști, se încontrează fostul snagovean și ține slujba în aer liber.