Nezbaterea publică

Foarte, dar foarte tehnic, dezbaterea înseamnă, conform dicționarului, “faptul de a dezbate; analiză amănunțită, discutare, deliberare; discuție largă asupra unei probleme de interes general” (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2009). Dezbaterea publică, așadar, ar însemna discuția largă, “în public”, asupra unei probleme de interes general.

Conform obiceiurilor strămoșești, în România, dezbatere publică înseamnă, în general, că un proiect de act normativ este aruncat pe un site, după o perioadă este luat de acolo, negociat meschin între partide și votat. Fără ca eventualele propuneri venite de la cetățeni să fie luate în seamă. Așa s-a întâmplat atunci când ar fi trebuit modificată legea alegerilor locale, în legislatura trecută. Societatea civilă se exprimase deosebit de clar și ferm, cerând revenirea la două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor, PSD și PNL au bătut palma și au păstrat un singur tur. Ulterior, după vreun an, Alina Gorghiu, zgândărită de aceeași societate civilă, a declarat că este vorba despre o lege extrem de importantă, care nu trebuia tratată cu superficialitate și că domnia-sa vrea două tururi. Atât de importantă a fost legea, la vremea ei, încât doamna Gorghiu nici măcar n-a participat la vot, iar colegul său din conducerea PNL a votat fix pentru un singur tur.

Dar vorbim despre trecut, despre istorie, pe care, oricum, necunoscând-o, o vom repeta la nesfârșit.

Propunerile referitoare la grațierea colectivă ar trebui discutate în Parlament și lăsate în dezbatere publică timp de 30 de zile. Pentru că grațierea colectivă, spune Constituția, face obiectul unei legi organice. Nu ordonanță de guvern și nu fără dezbatere.

Numai că, în momentul în care, tras de mânecă, împins din spate, Guvernul face un prim pas normal și pune în dezbatere publică proiectul grațierii colective, răspunsul este abrupt: nu se negociază! Președintele anunță că grațierea nu este un subiect care are ce să caute în viața publică românescă. Zeci de mii de voci, cărora li se propusese, de bine, de rău, o dezbatere, au spus și ele, din ger, că nu e nimic de dezbătut. Că grațierea și că modificările legislative aduse Codului Penal nu trebuie să se întâmple.

E un punct de vedere. Exprimat de 30.000 de oameni. 30.001, numărându-l și pe președintele protestatar. Acest punct de vedere poate fi pus lângă alte puncte de vedere, cântărit, analizat, luat în considerare. După care, în prezența tuturor punctelor de vedere democratic exprimate, după depunerea amendamentelor, după avize de constituționalitate, în fine, după parcurgerea întregului traseu procedural, propunerile se supun votului în Parlament și se ia o decizie. Se numește democrație. Pumnul în gură și legiferarea pe șest nu fac parte din instrumentele democratice. Încă. Dar să nu ne pierdem speranța. Democrația e o chestie atât de veche, încât ar fi păcat să nu inovăm continuu, transformând-o, în sfârșit, în acea democrație cu adevărat originală la care visa, în huiduielile mulțimii, Ion Iliescu.