Nici ANI și nici anii nu contează, Nichi candidează

La 84 de ani – mulți înainte! – și după patru mandate a cîte cinci ani bucata de președinte al Uniunii Scriitorilor, criticul Nicolae Manolescu candidează și pentru al cincilea. Criticul și-a încercat norocul și  la președinția României în 1996, cînd n-a obținut decît 0,76% din voturi. Nouă ani mai tîrziu și-a scos parțial pîrleala, cînd a devenit președintele scriitorilor. Atunci putea ocupa această funcție timp de două mandate. Așa prevedea statutul Uniunii. Drept care, împreună cu comilitonii săi, Manolescu a schimbat această prevedere pentru a putea fi reales ori de cîte ori ar mai fi vrut să candideze. Avusese grijă în prealabil și să transforme Consiliul de Conducere într-un soi de Comitet Central alcătuit din apropiați de-ai săi, pe care i-a permanentizat după rețeta consacrată de I.V. Stalin. Astfel că și-a netezit drumul pentru alte două mandate. Apoi a tras cu folos niscaiva sforicele, de s-a văzut și ambasador al României la UNESCO.

În toți cei patru ani cînd  a răspuns la apelativul „Excelență“, N.M. a condus de la Paris și Uniunea Scriitorilor. Adică l-a lăsat la butoane pe vicele său, Varujan Vosganian, iar el n-a mai făcut nimic. S-a dedicat promovării culturii române, cu același rezultat – nimic. În schimb, Agenția Națională de Integritate a descoperit că ambasadorul președinte de uniune a avut ceva rezultate personale în acea perioadă. A fost incompatibil cu aproape 70.000 de euro dobîndiți într-un singur an, 2009, pe care N.M. nu i-a putut justifica. De aici un lanț de procese care s-a lungit vreme de zece ani și la capătul căruia Curtea Supremă a hotărît definitiv că ANI avea dreptate. Preacinstitul critic literar Manolescu n-a putut demonstra de unde s-a ales cu vreo 69.000 de euro, din veniturile sale pe anul 2009. Asta s-a întîmplat în anul 2021, în contencios, adică fără pedepse penale. Pentru recuperarea banilor de la Manolescu, pe critic îl pîndește și plictiseala unui proces penal.

Între timp însă, ca să abată atenția scriitorimii de la bîzoiul care-i stă de mulți ani neclintit pe căciulă, Manolescu s-a apucat și el de procese – cam o sută la număr – împotriva membrilor Grupului de Reformare a Uniunii Scriitorilor. (Bașca vreo cîteva zeci de excluderi din Uniune, ca să-și arate N.M. potența.) La început, judecătorii, oameni culți, nu l-au întrebat pe Nichi dacă poate proba cu acte că e ceea ce se pretinde, președintele Uniunii. Cum să-l inoportunezi pe onorabilul cu asemenea întrebare? Pînă cînd s-a găsit un om al legii care l-a inoportunat. Alți judecători l-au inoportunat și pe infatigabilul vice Vosganian, cu aceeași întrebare simplă. Cum dovedește că e ceea ce zice că e? Nici unul, nici celălalt n-au produs dovada solicitată. În rest, sub înțeleapta conducere a lui N. Manolescu, Uniunea Scriitorilor a pierdut definitiv și irevocabil alt proces, cel intentat de poeta Ruxandra Cesereanu, demisă abuziv, la ordinul lui N.M. – vezi bine! – din funcția de redactor-șef al revistei Steaua. Justiția a decis că poetei trebuie să i se dea funcția înapoi și să primească și salariile care i se cuveneau.

Cu toate astea, la 84 de ani – din nou, mulți înainte! –, optimistul N. Manolescu și-a început campania pentru al cincilea mandat de președinte al Uniunii Scriitorilor. Nu contează că onoarea breslei ar putea fi serios șifonată dacă el, la insistențele ANI, se va alege cu interdicția de a mai ocupa vreo funcție publică. Nici că Uniunea figurează aiurea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor din România nu contează; Nichi candidează!