Românii s-au trezit joi, de sărbătoarea Înălțării Domnului / a Sfinților Constantin și Elena, peste măsură de optimiști, cu zâmbete șugubețe întinse pe fețe și cu scânteia speranței lucind în priviri. Până la miezul nopții au stat și au tot stat, așteptând să se întâmple ceva, tresărind la fiecare scârțâit de ușă, la fiecare pală de vânt, la fiecare sunet de claxon, și-au frecat telecomenzile televizoarelor pe toate posturile până când li s-a dus vopseaua, au stat cu ochii în telefoane, dar nu, n-a fost să fie, nu s-a întâmplat nimic. Nimic bun.
După miezul nopții s-au culcat triști, fiindcă în acea zi de toți așteptată n-au crescut pensiile și salariile, n-au scăzut taxele și impozitele, nu s-au tras apă și gaz în cartiere, nu s-a asfaltat vreo stradă ori alee cât de mică, n-a răsărit bunăstarea promisă de cei pe care i-au ales. Nici măcar în acea zi de Înălțarea Domnului, zi numită în popor și Paștele Cailor…
Deși acum sunt triști, românii n-au pierdut nădejdea, nu li s-a stins flacăra speranței: cu toții așteaptă următoarea ocazie, când sigur va fi mai bine: sărbătoarea Sfântului Așteaptă!
