Nicușor a părăsit-o pe Marina

Rupt de oboseală după două luni de mandat, Nicușor și-a luat iar concediu, imediat după concediul din Republica Moldova, pe care și l-a luat în săptămîna summit-urilor virtuale cu liderii UE pe tema războiului din apropierea României. Concediul numărul doi, început în ziua întîlnirii dintre Trump și Putin, i-a permis să chiulească, în același timp, și de la Ziua Marinei. A reușit, cum ar veni, să împuște doi iepuri. 

Pentru comandantul suprem al forțelor armate e o adevărată realizare să lași marina militară să te caute degeaba prin tribune, cînd tu vizitezi Mănăstirea Sîmbăta. Căci, între noi fie vorba, Dumnezeu e singurul sprijin pe care mai pot conta forțele navale ale României. Fără ajutorul rugăciunii, sînt puține de făcut în fața flotei rusești, mai ales după ce îi numeri efectivele: 11 corvete purtătoare de rachete, 4 fregate, 5 submarine, 7 nave de desant, zeci de vedete, zeci de dragoare, 30 de elicoptere anti-navă, 20 de avioane de atac SU-22 și 10 de transport, 4 hidroavioane, 5 sisteme de rachete anti-navă, 2 brigăzi de infanterie marină și un distrugător. 

Flota militară a României are exact atîtea vapoare ruginite cîte ar putea scufunda rușii în primele zece minute. Fiindcă Marina a fost mereu fata fără zestre a forțelor armate. Decenii la rînd, comandanții supremi, miniștrii Apărării, șefii de Stat Major, amiralii, viceamiralii și contraamiralii au ținut-o în sărăcie. Au pus-o să-și spele, să-și calce, să facă curat și să-și gătească singură. Și și-a spălat, săraca, rușinea cu apă sărată, și-a călcat pe mîndrie, și-a făcut curat pe puntea ruginită și și-a gătit marinarii de fiecare 15 august, de ziua ei. Ăsta a fost traiul Marinei cu statul pe care l-a slujit și pe care a jurat să-l apere.

Marina știe că apărarea e o misiune imposibilă, dar nu zice nimic. Știe că bulgarii nu s-ar pune cu rușii nici dacă ar avea flotă. Știe că turcii, deși au o flotă puternică, ar sta deoparte la o adică, fiindcă au de negociat cu Putin o agendă strategică. Știe că NATO și SUA, în caz că ar vrea, nu pot trimite în Marea Neagră nave de război decît pe scurtă durată, în număr și tonaj limitat. Asta pe timp de pace, fiindcă în situație de război nu pot trimite nimic, așa cum zice Convenția de la Montreux.

Marina știe că a fost mereu trasă pe sfoară și forțată să înfieze corăbii expirate, botezate fregate, știe că a fost amăgită cu corvete noi, care n-au mai ajuns niciodată. Nașii cei mari de care depinde Marina, mafioții care se ocupă de înzestrarea ei, au dus-o cu preșul. I-au băgat pe gît alte și alte vechituri exorbitante, cum ar fi cele două dragoare britanice și corveta turcească, făcînd din forțele navale o adunătură pestriță, cu mult sub standardele NATO. Asta în timp ce șefii statului, Guvernului și armatei au refuzat cu înverșunare construcția în șantierele din Mangalia a unor corvete multirol ultramoderne, ieftine și profitabile pentru economie.

Cu toate astea, Marina s-a pieptănat, s-a rujat, s-a îmbrăcat, frumos, în alb, și a ieșit pe mare, la Constanța, pe 15 august, de ziua ei, să-l salute pe comandantul suprem și să audă din gura lui o cît de mică încurajare sau măcar un cuvînt de mulțumire. Nicușor, însă, a lăsat-o baltă. S-a combinat cu Sfînta Maria la o mănăstire din munți, și asta a fost.