Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nicușor cu motor, ia-ne și pe noi în zbor

Zoom Nicușor cu motor, ia-ne și pe noi în zbor

Șoc și groază pe mapamond. Evident că trebuie să fie și Donald Trump în poză, pentru că altfel nu se poate. Nu știu dacă vă mai aduceți minte de o comisie post-război atârnată într-un cuier la Națiunile Unite, care ar fi trebuit să se ocupe de refacerea Fâșiei Gaza, comisie prezidată – cum altfel? – de Donald Trump. Numai că până o să termine Netanyahu treaba în Gaza, mai durează, așa că președintele Americii s-a gândit că până atunci mai bine ia pe persoană fizică toată tărășenia și reformulează năzuințele popoarelor anti-război înființând un Consiliu pentru Pace prezidat, normal, de Donald Trump. Acest consiliu este unul invitațional, intri dacă ești chemat, adică un gen de masonerie a păcii – mai exact, nu intră cine a fluierat în biserica MAGA, așa că de la Casa Albă au plecat peste 60 de scrisori către președinți de țară și premieri, după gust, persoane agreate de doctrina Trump pentru a face pace milenară pe mapamond. Și dacă tot e Gaza, hai să băgăm și Ucraina și Venezuela, ca să fie de lucru cu pacea asta pentru toată lumea.

Organizația propusă de președintele american nu mai are treabă cu ONU, dar nu este nici un ONG non-profit. Este o afacere bazată pe cotizația fiecărui membru ales pe sprânceană de fondatorul Consiliului pentru Pace, care se ridică undeva la un miliard de dolari, în numerar. Mandatul fiecărui ales este de trei ani, adică ce a mai rămas din mandatul președintelui Trump, care este președintele Consiliului pe viață, cu dreptul de a desemna cine îi va lua locul când dă colțul, cam așa cum se întâmplă la Kremlin. Dacă vrei să ai onoarea de a continua munca pentru pace în acest conclav elitist până la sfârșitul termic al Universului, Trump zice că trebuie să cotizezi cu mai mult de un miliard de dolari, încă nu se știe cu cât. Afacerea cu pacea este genial gândită, pentru că îi oferă lui Trump o ocupație bine plătită și după ce iese la pensie, până la sfârșitul vieții. Un calcul simplu arată că dacă cei 60 de aleși vor veni cu cotizația pe primii trei ani plătită, combinația valorează 60 de miliarde de dolari, situându-se la nivelul unui business cu cazinou la Las Vegas.

Deciziile se iau în Consiliu prin vot majoritar, însă drept de veto are doar Donald Trump,care are toate atribuțiile unui CEO al unui consorțiu multinațional specializat în livrarea păcii. Nu este clar dacă a fost trimisă o invitație secretă și lui Putin, dar se știe că Orbán a primit invitația și a acceptat-o înainte să termine de citit scrisoarea. Un miliard găsește el, chit că îl împrumută Putin sau chinezii. Apare însă și o problemă de funcționalitate pentru că au primit invitații și liderii europeni care sunt acum la cuțite cu Trump și se pregătesc să-i aplice o bazooka economică în contrapartidă la taxele majorate pe marginea subiectului Groenlanda. Nu este clar cum îi mai plătește, de pildă, Emmanuel un miliard de dolari lui Donald după ce îl arde cu alte câteva miliarde la interesele americane economice în Europa. Ei bine, printre cei 60 de lideri aleși de Trump se află și Nicușor Dan. Bă, nu George Simion, nu Călin Georgescu.

Să recunoaștem că este o perversă de la Târgu Ocna aplicată de Trump suveraniștilor, și tot ce mai poate face acum George Simion este ca, atunci când va pleca în vizită la Casa Albă, să ia cu el trei miliarde de dolari în numerar, să vină cu o contraofertă în fața lui Trump, căruia – se știe – îi plac la nebunie negocierile. Dar de unde să ia George trei miliarde pentru un loc etern în Consiliul pentru Pace, când el nu culege nici cotizațiile pentru AUR de la toți membrii? Călin, cu Potra în pârnaie, nu are nici el de unde să ia atâta bănet, așa că rămâne în discuție numai Nicușor. Numai că Nicușor îl are pe Bolojan, care dacă amușină atâția bani, îi impozitează instantaneu și nu-i mai rămân din ei nici cât să-i plătești lui Donald la Mar-a-Lago o bere de bun-venit. Îl tot iau la castane românii pe Nicușor că de ce nu se duce la Davos, că e șansa României să se bage și el în seamă cu rechinii mondiali. Dar uitați-vă că încă îi tremură mâinile pe invitația semnată de Trump. Nu cred că vreți să fiți în locul lui.

Haideți să ne gândim că după ce îi ia Bolojan trei sferturi din miliard, vine Nuțu Cămătaru și îi donează el miliardul. Bun! Se duce Nicușor cu toată delegația și cu jurnaliștii la Davos în Spartan, călare pe baloturile cu un miliard de dolari în numerar dați de Nuțu, bancnote de câte 5 dolari fiecare, că așa țin oamenii banii în portofele. Ne facem de râs, vă dați seama ce o să bubuie presa, nu ne mai spală nici o escadrilă de F16 elvețiană care face tumbe în fața Spartanului la plecarea lui Nicușor Dan spre țară. Dar Nuțu sigur nu o să-i dea nici un dolar lui Nicușor, așa că Nicușor, resemnat, citind cu lacrimi invitația lui Trump, știe că nu are miliardul. Ca atare nu-i va răspunde încă președintelui american cu care se va întâlni la Davos. Închipuiți-vă o scenă la pisoarul din toaleta de la Davos, unde și președinții merg, că sunt și ei oameni ca toată pulimea. Unul lângă celălalt, doi președinți, Nicușor Dan și Donald Trump, aceasta este secvența de film. „Ce faci, Nicușoare, n-ai mai răspuns la invitație“, o să-i zică Donald încheindu-se la șliț. Nicușor râde fâstâcit, bagă o vorbă, două în engleză mai mironosit și dă să plece rapid la chiuvete, să se spele pe mâini, dar impunătorul Donald îl oprește și îl întreabă din nou „Ai adus miliardul?“. V-ați prins de ce nu se duce Nicușor la Davos?

1.254 de vizualizări

2 comentarii

  1. #1

    Nici un articol din Catavenciii fara sa se pomeneasca numele lu’ GS ori CG.

    Ati ajuns ca mosii aia in parc care pur si simplu sint atit de alienati mental incit doar citev lucruri le vedeti: GS si CG. Nimic altceva.

    Probabil ca asta e ordinul pe UM PresaSoros sa macinati la nesfirsit numele astea(GS si CG) ori probabil sa le faceti si mai multa publicitate.

  2. #2

    Nicusor a declarat ca președintele Tramp ar avea probleme mentale,dar nu se vede pe el!Asa e când nu vezi pădurea din cauza copacilor!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia