Nicușor – ecuație cu trei necunoscute

După un an de Cotroceni Nicușor nu doar că a îmbătrânit cu zece ani, dar arată ca și cum ar fi un președinte gata autopsiat. Ce a găsit în palatul prezidențial de l-a dărâmat așa de tare? Mă uit la el și parcă văd un chirurg care are pacientul deschis pe masă, se uită prin mațe și se află în ipostaza profesională în care își zice “Ai de p#[@ mea, mai bine îl închid la loc”. România – și asta se oglindește și pe fața suferindă a președintelui – e un pacient cu pronostic rezervat. Nu v-am convins? Haideți să o luăm altfel: Iohannis. Ne-a păcălit Iohannis că neamțul tace și face pînă a tăcut și a dispărut. S-a luptat cu elefanții din dulapurile guvernului Dragnea, dar ce să vezi? Karma! Într-o dimineață a descoperit că un T Rex și-a făcut culcuș în dulapul său din Cotroceni. A plecat Klaus cu gută cu tot prin țări africane și în felurite republici bananiere, numai să treacă mai repede ultimul an de mandat și să nu trezească dinozaurul. A lăsat jivina pentru următorul președinte și graba neamțului de a debarasa biroul de la Cotroceni a fost atât de mare încât chiar nu-i mai păsa cine vine în locul lui – Călin Georgescu sau  Nicușor Dan. Important era să vină unul, oricare, și să se spele pe cap cu bestia din dulap.

Și a venit Nicușor. Omul reparase primii kilometri de țevi de termoficare, cumpărase tramvaie noi, pusese pe linia de plutire bugetul Primăriei Capitalei, oprise cu pieptul gol buldozerele și milițienii locali care luaseră cu asalt planșeul de la Unirii, ce mai, avea aplomb și determinare, dar totul se sfârși când deschise ușa dulapului din Cotroceni. Scârțâitul ușii nu a fost de bun augur, era ca într-un film de Hitchcock, Nicușor avea de gând să-și pună misteriosul rucsac de umăr acolo, când a constatat că este privit din întunericul dulapului de doi ochi galbeni, reptilieni. “În numele lui Euclid! Ce avem noi aici?”, a spus gâtuit de emoție Nicușor și a închis cu grijă dulapul ca să nu trezească de tot bestia. Degeaba veneau românii care nu îl înjură să-i spună „Respect domn’ Președinte! Să aveți putere de muncă și să țineți România pe calea europeană și transatlantică”, de unde să știe ei că Tiranosaurusul din dulap vorbea? “Idi siuda Nikolai Nikolaevici, slușaite…”, îi tot mârâia saurianul, dar Nicușor nu asculta, el rezolva integrale pentru a-și învinge atacurile de panică. Dacă nici a doua variantă nu vi se pare satisfăcătoare, iată și o a treia, poate așa înțelegem cum a ajuns Nicușor după un an mai înfrânt decât Emil Constantinescu după întregul mandat de președinte.

Prima seară la Cotroceni a fost pentru Nicușor Dan ceva special. A rămas singur în biroul președintelui, metabolizând liniștea monarhică a castelului cu o atitudine pitagoreică de primar împlinit și poate că ar fi rămas așa până la miezul nopții dacă nu ar fi bătut cineva la ușă. “Vă rog! Intrați!”, spuse proaspătul președinte. În birou intră cu pași șovăitori un bărbat cu părul alb și o barbă scurtă, la fel de albă, decupată pe o față pământie. “Sunteți de la SPP?”, îl întrebă Nicușor. “Nu!”, spuse acesta scurt. “De la… SRI?”, încercă din nou Nicușor. “Nu mă recunoști? Credeam că ești olimpic… Numele meu este Nostradamus”. Aici mă opresc și vă las pe voi să continuați textul. Cu Apocalipsa pornind din Iran, cu rușii tropăind prin Europa de Est, cu primirea triumfală a președintelui Trump la Kremlin, cu Ardealul la Orban și Moldova noastră unită cu Moldova lui Dodon, cu ce vreți voi. Eu vă zic doar că Nostradamus a căpătat nume de cod Lazurcă și că la plecare l-a atenționat pe Nicușor că de dinozaur nu scapă, așa că mai bine are  grijă de el. Așa că între o vizită la Washington și o alta la Varșovia Nicușor a fost ocupat cu saurianul, să-i dea de mâncare, să-l ducă afară să-și facă nevoile, să-l bage la somn înapoi în dulap. Și face asta cu empatia omului venit din societatea civilă.