Electoral vorbind, Ciucă e undeva între cel mai slab Cîțu și o pubelă. Nu poate fi nici tricicleta partidului, ce să mai vorbim de locomotivă sau de alți balauri.
De aceea mi se pare că e și luat la mișto. Rareș Bogdan, probabil sătul de slugărnicie, pare că o duce la extrem intrând astfel într-o zonă ironică: „În 22 decembrie, vă asigur că vom vorbi de un președinte, la Cotroceni, de dreapta. Președintele Partidului Național Liberal. (…) Nicolae Ciucă e cel mai potrivit și pregătit să ocupe acea poziție“. Nici Ciucă nu se gândește la așa ceva, nici soția lui Ciucă, nici Ciucă beat și pastilat, cu ego-ul gonflat. Ciucă nu poate să câștige dacă mai e un candidat, cam asta e situația sa electorală pentru Cotroceni.
De partea cealaltă, la PSD, alt glumeț, Mihai Tudose, omul care crede că a fost scăpat când era mic în haznaua cu glume a satului: „Așa cum o joacă domnul Geoană acum, «Eu sunt un asset, sunt o chestie din spumă și vă fac o favoare că aș putea să accept să candidez pentru voi», vine răspunsul ăla românesc: Mai du-te, mă, … candidează!“.
În acest timp, nea Marcel era la Jurilovca, scruta nemărginirea din port. Puțin încruntat, țeapăn, pătruns. Sau, foarte probabil și asta, aștepta să iasă din încăpere ca să tragă o bășină.
1.998 de vizualizări
1 comentariu