Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

No, adevărat o-nviat! Matei Corvin vs Avram Iancu

Zoom No, adevărat o-nviat! Matei Corvin vs Avram Iancu

Anul ăsta, Iisus s-a arătat ardelenilor

în mai multe confesiuni deodată. A înviat în paralel la ortodocși, la catolici și la încă șaisprezece triburi creștine, dezbinate secole la rînd de haosul din evanghelii, dar unite sîmbătă prin calculele calendarului gregorian. La Cluj, unde s-a întîmplat să mă aflu, Mîntuitorul a stîrnit emulația celor două imobile-manifest în care minoritatea romano-catolică și majoritatea ortodoxă își dezbat demonii etnici cu fervoarea tăcută a dependenților de cocaină.

Biserica romano-catolică Sfîntul Mihail

e finalizată de Sigismund de Luxemburg în 1390, adică pe vremea cînd urmașii lui Basarab cîntăreau încă avantajele ortodoxiei sub acoperișul lăcașelor de lut. E un monument impozant, care iradiază istorie și sub ale cărui arcade gotice au respirat Matia Corvin, regina Izabella a Ungariei de Est, principii Gabriel Bethlen, Sigismund Rakoczi, Sigismund Bathory și Gabriel Bathory. Vezi asta pe fața fiecărui maghiar care trece prin fața turnului neogotic cu ceas, care domină nu numai latura nordică a lăcașului, ci și întregul clasament al clopotnițelor și turnurilor de biserică din România. La interior, pereții goi te fac să te întrebi dacă nu cumva ungurii care intră să se roage se prefac la ieșire în huni, dar măreția verticală rămîne, vitraliile te vrăjesc, iar ogivele îți dau senzația acută că goții au existat în realitate. Răceala care răzbate din ziduri și din silueta medievală a clădirii se regăsește în felul reținut în care maghiarii umblă cu ritualul. Crucile sînt discrete, pașii tăcuți, zgomotul slujbei nu răzbate în afară. Iisus e jelit la volum mic, Dumnezeu nu-și pune popii să țipe. Cînd renaște, Mîntuitorul își așază degetul pe buze și le arată credincioșilor maghiari să se bucure încet.

La o aruncătură de suliță e Catedrala Ortodoxă,

un produs al extazului național de după Marea Unire, construit în anii '20-'30 cu beton armat și cărămidă, placate în piatră de Baciu și Bompotoc. E una dintre clădirile decente ale ortodoxiei române, o sinteză acceptabilă între stilul bizantin, cel brâncovenesc și mausoleul de la Mărășești. Un loc unde Iisus ar învia cu dragă inimă dacă armonia urbană din jurul lăcașului n-ar fi sodomizată de Gheorghe Funar. În fața catedralei, pe esplanada care ar trebui să dea profunzime acestui monument creștin, se ridică un mușuroi de termite prins în trei bețe de sushi uriaș. În vîrf e un hominid megacefal cu privire de pedofil, a cărui mînă dreaptă mîngîie pe creștet un minor nevăzut, dar cerut de compoziție. E statuia unui Avram Iancu degenerat, ridiculizat de alcătuirea kitsch, sluțit de mintea puțină a primarului Funar, de mîna sculptorului Berindei și de îngăduința electoratului clujean. Crăișorul Munților e imobilizat în piatră și tot ce poate face e să pună un zîmbet laic pe buzele ortodocșilor care se îndreaptă spre catedrală. Aici, Învierea e cu zgomot și lumini. Ceremonia e extravertită, popii ies afară să dea piept cu fluviul popular, lumînările umplu piața și creștinii de etnie română îl pronunță pe "Adevărat a-nviat!" cu înfocarea proclamației de la Blaj. Acum un deceniu-două, cînd dosarele de Securitate ale mitropoliților încă nu văzuseră lumina tiparului, clujenii aveau tendința de a încărca Învierea cu spaime revizioniste și, în consecință, vedeai o mare de oameni în jurul fiecărei bisericuțe. Cele 75 de lăcașe de cult din capitala Ardealului erau bîntuite de mize extrareligioase, alimentate de folclorul autoimun care crește în Ardeal mai des ca măcrișul. Persecuția și discriminarea, spectrele care preced războiul interetnic, jucau în filme imaginare cu Vadim Tudor și cu László Tökés bătîndu-l peste fălci cu tratatul de la Trianon. Acum, adrenalina s-a dus, clujenii sînt mai potoliți ca apele Someșului pe timp de secetă. Ies la Înviere în număr mult mai mic. Ortodoxia de descurajare a lăsat loc șprițului ecumenic și programelor de divertisment.

Luptele religioase între români și maghiari se dau azi cu discreție.

Și-au pierdut pasiunea tinereții și umblă înfășurate în haina multiculturalismului. Cu toată muțenia lor de piatră, cele două catedrale își dispută încă finalul. În 1995, meciul s-a prelungit și pe teritoriul artei. Românii au vrut să egaleze statuia lui Matei Corvin și a generalilor lui, care veghează biserica maghiară, și l-au sculptat pe Avram Iancu după fotografia unui pitic de circ. A fost ca și cum Universitatea Cluj și-ar fi dat autogol în partida cu Honved Budapesta, dar momentul a trecut. Clujenii s-au obișnuit cu țeapa lui Funar așa cum bucureștenii s-au obișnuit cu Țeapa lui Ghilduș. Peste o sută de ani, cînd triplul primar Ghiță își va dormi somnul de veci în cimitirul eroilor de pe Calea Turzii, poate că statuia înnobilată de licheni și găinaț a Crăișorului le va părea ortodocșilor care merg la Înviere o operă vizionară.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta