Și totul dispare ca prin minune. Iohannis își încheie președinția sub umbrela NATO larg deschisă, îmbrăcat în militar, realitatea întregii planete s-a tras în banda morgii sale grave și fără finalitate. Lenea morbidă care l-a ținut la pământ atâția ani, strivit de multele Românii educate, va fi uitată, va rămâne doar un motiv de glumă, victimele regimului liberalo-câțist vor ajunge să treacă sărăcia în contul crizelor mondiale, al războiului, al criminalului kaghebist. Putin e dictatorul care-l salvează pe Iohannis, e criminalul care îi grațiază pe liberali de cea mai rușinoasă părticică a istoriei lor. Din păcate, acest război, dincolo de tragedia ucraineană, resetează niște multe datorii politice atât la noi, cât și prin alte părți. Sărăcia și-a găsit în sfârșit niște scuze la vedere, cu gloanțe și sânge. Războiul acesta nu a venit să schimbe o lume bună, însă a devenit o scuză perfectă pentru toate efectele bolnave ale politicilor ultimilor 30 de ani.
Rămânând în pătrățica românească a dezastrului, Iohannis va fi acel președinte care „a trecut“ România printr-o pandemie și printr-un război. Proverbialul noroc chior care-i urmărește în viață pe somnolenți.
7 vizualizări
