Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nu arestați românii care vor să muncească

Zoom Nu arestați românii care vor să muncească

Polițiștii arădeni au arestat un suspect la cinci ani de la comiterea crimei. Aici ar merge ceva despre ardeleni și tradiționala lor lentoare, dar, sincer vorbind, atunci ar trebui să plecăm de la premisa că toți anchetatorii români sînt ardeleni. Important este că oamenii legii au făcut apel la o nouă tehnologie de prelevare a amprentelor pentru ca, în final, să prindă un boschetar care ucisese un alt boschetar. În treacăt fie spus, suspectul are 64 de ani, dintre care 19 petrecuți după gratii, tot pentru crimă. În cazul ideal, ne imaginăm niște polițiști epuizați, care își agață ultimele speranțe de cana de cafea și, în cele din urmă, găsesc soluția. În practică, putem bănui că bietul criminal s-a milogit de anchetatori ani de-a rîndul, doar-doar vor găsi o soluție să-l aresteze și să-l aducă în rîndul lumii.

Poliția a dat lovitura în celebra localitate Gurbăneşti. Sesizați de o cetățeancă furioasă că inși necunoscuți au furat-o cu nesimțire fără să adauge și violul normal în asemenea situații, anchetatorii au intrat în acțiune și au arestat niște hoți. Întîmplător, erau chiar hoții de care aveau nevoie. Problema a apărut în momentul inventarului. E drept, furtul e furt, dar cum poți să acuzi cu inima ușoară niște oameni care furaseră un plug? Practic, asta înseamnă să acuzi pe jumătate un om care vrea să muncească. Românii muncesc, în general, pe jumătate. Deja o asemenea anchetă poate fi interpretată drept un efort al statului de a descuraja munca.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia