Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nu fiți rasiști ca britanicii

Zoom Nu fiți rasiști ca britanicii

Știu că fremătați pe scaun, cuprinși de mînie proletară, împotriva nenorociților de englezi care n-au nimic mai bun de făcut decît să-i prezinte pe emigranții români drept țigani, hoți, trîntori și, în general, cam așa cum sînt ei. Iar prin „ei” – ușor, lăsați furcile, că-s ruginite și muriți naibii de tetanos – înțeleg genul de inși care chiar ies în evidență. Da, știu, e plină Londra de povești de succes românesc. Toată lumea are un unchi/văr/cumnat/șogor care s-a realizat în insulă. Doar că inșii ăia nu interesează pe nimeni. Se duc la muncă, își văd de treabă, nu sînt prinși cu prostituate moarte în frigider, deci sînt la fel de plictisitori ca și britanicii sadea, fie ei indieni, pakistanezi sau polonezi.

Revenind în România, să trecem la frumoasa povestea de dragoste dintre doi frați, el de 15 ani și ea de 6, poveste care, uluitor, nu s-a consumat în toaleta din fundul curții. A venit Poliția, a prestat activități de arestare, toată lumea e fericită că are ce bîrfi pînă la următorul incest, deja nu mai contează. Important este că, pornind de aici, pot ieși multe lucruri frumoase. Imagininați-vă:

a) un documentar făcut cum trebuie ar demonstra că țiganii de la noi sînt mult mai inventivi decît ăia de la ei. Deci, practic, englezii au reușit să atragă numai rebuturile. Cu alte cuvinte, țiganii români de la ei nu sînt reprezentativi pentru România;

b) tentativa de violator ar putea deveni imaginea unei noi campanii, derulată sub sloganul „Vedeți că nu toți țiganii fură și cerșesc?”.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia