Nu voi vota o Constituţie homofobă

Nu cred că e bine ca o persoană care are intenţia anunţată de a candida la preşedinţia României să se afle în fruntea comisiei care se ocupă de modificarea constituţiei. Persoana în cauză nu va scăpa de tentaţia de a folosi această cum să-i zic, poziţie, pentru a face rost de simpatii electorale. În schimb dacă mîna sa dreaptă se numeşte Tudor Chioariu, acest liberal ţîfnos care nu e în stare să explice nici de ce e de acord cu ce se declară de acord, nici de ce se ceartă cu cei care nu sînt de acord cu el, persoana aceea are toate şansele să-i mai scadă din simpatia în rîndurile electoratului.

Îl văd pe Crin Antonescu îmbăţoşîndu-se pntru diverse articole noi din cărticica fundamentală, printre care şi articolul despre definirea familiei, care mai nou ar trebui să fie o asociere liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Să admitem următorul caz: într-o asemenea familie unul dintre parteneri îşi face operaţie de schimbare a sexului, dar asta nu-l deranjează pe partener. În schimb va fi deranjată constituţia, care-i va obliga să divorţeze.

 Să zicem însă că ăsta ar fi un caz rar. De ce să introduc în constituţie o interdicţie care ar include şi familiile monoparentale? Mamă şi copiii, tată şi copiii. O asemenea familie nu trebuie să beneficieze de ocrotirea statului?
Cum bine ştim însă nu despre aceste familii e vorba, ci de cele care ar rezulta din legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. 

Ce obţinii însă dacă interzici prin constituţie căsătoriile între persoane de acelaşi sex? Dispar cuplurile homosexuale? Nu, de vreme ce homosexualitatea nu mai e considerată un delict. Atît doar că relaţia dintre parteneri de acelaşi sex nu poate fi oficializată, ceea ce înseamnă diverse neplăceri şi obstrucţii administrative pentru cuplurile de acest fel. Obstrucţiile administrative pot fi ocolite, în cele din urmă, dar cu multă bătaie de cap şi nu în totalitate, mai ales cînd unul dintre parteneri moare accidental, caz în care supravieţuitorul nu devine automat moştenitorul celuilalt.

 Familiile de acest fel nu pot avea copii – decît dacă sînt alcătuite din două partenere, care pot fi însămînţate artificial. La bărbaţi e mai complicat, asta presupune schimbare de sex a unuia dintre ei – cum s-a şi întîmplat. 

Să zicem deci că o asemenea familie n-are de gînd să recurgă la asemenea artificii, ci vrea să adopte un copil. Acum ar începe bătaia de cap. La capitolul educaţie sexuală, care înseamnă şi exemplul din familie, ce-i vor spune părinţii adoptivi copilului care-i vede sărutîndu-se? Că ei sînt excepţii şi că, în general, relaţiile sexuale au loc între bărbaţi şi femei? 

Ce alte efecte, în special psihice ar putea avea asupra copilului adoptat situaţia sa specială, care ar fi comentată de colegii de şcoală, de copiii vecinilor, ca să nu mai vorbim de vecinii înşişi? 

Din punctul meu de vedere, căsătoriile între persoane de acelaşi sex ar trebui permise, în nici un caz să devină imposibile printr-o prevedere constituţională. De altfel sînt convins că şi în România căsătoriile astea vor fi legal posibile. Şi dacă articolul cu definirea familiei pe care vor să-l impună homofobii în proiectul Constituţiei va trece, la referendum voi vota împotriva noii Constituţii, chiar dacă aş fi de acord cu toate celelalte modificări cuprinse în ea.

Marele semn de întrebare ar fi dacă familiile de acest fel pot adopta copii, şi asta nu cu argumente şi contraargumente avocăţeşti, ci ţinînd seamă numai de interesele copiilor adoptaţi. Eu, unul, sînt împotrivă, pentru că nu vreau să văd copii transformaţi în cobaii unor experimente sociale traumatizante psihic.