Stă rumânu’ tâmp și se minunează: „Doamnee, e 2024, vin alegerile și cine să să votez? Că n-am pe cine. Cum am ajuns aici?!”. Păi așa, haida-haida, încetișor.
Țările și popoarele se nasc, cresc, trăiesc, decad dacă nu au grijă de ele și, în lipsa unui dram de noroc, mor.
Sau se sinucid. Cu rânjetul pe buze.
Actul de naștere al României moderne poate fi considerat anul 1859. Copilăria, până la 1877, vârsta adultă începând cu 1918 și… Și.
Prima generație de conducători comuniști a fost din rândul ilegaliștilor. Asta presupunea minime condiții intelectuale și abilități sociale. Altfel, te prindea Siguranța până să ajungi să clipești. Începutul problemelor actuale ale României a fost momentul în care s-a predat puterea către cea de a doua generație de lideri comuniști. Criteriile de selecție ar putea fi descrise de sintagma „securism de cumetrie și tovărășie de budoar”. Asta presupunea, în primul rând, să se garanteze pentru tine din rândurile serviciilor secrete comuniste și a ocultei care conducea Partidul. Și, esențial, să aparții unei familii, unui „clan” sau unei grupări foarte apropiate factorilor de decizie. Nici o problemă, veți spune. În ultimă instanță, nimic altceva decât un sistem de tip mafiot balcanic. La o primă vedere, așa pare.
Atâta doar că, esențial era ca cei aleși să preia ștafeta să fie, valoric vorbind, sub cei care-i numeau. Atât din punct de vedere intelectual și al capacităților profesionale, cât mai ales al inteligenței. Pentru a nu le face probleme pe perioada coabitării, a nu le periclita scaunul și pentru a nu avea inițiative în schimbarea sistemului.
Momentul schimbării de la sfârșitul anului 1989 a prins în exercițiu o generație mult sub performanțele celor dinaintea lor. Drama a fost că, în pofida celor care și-au dat viața pentru libertate, sistemul a continuat să funcționeze exact ca înainte. Cu mici schimbări cosmetice. Cei care au sperat că odată cu revoluția va veni vremea profesioniștilor și a competenței în toate domeniile, s-au trezit mușcând țărâna. Securismul de cumetrie și polticianismul de budoar au continuat să conducă totul. Implacabil. Iar cei care au fost selectați să preia ștafeta au fost, profesional, sub predecesorii lor, cei care i-au pus în funcții.
Acum se petrece o nouă predare de ștafetă unei noi generații. Cei care realizează ce se întâmplă și sunt în afara sistemului securismului de cumetrie nu au dreptul nici măcar la sughiț, nicidecum la cuvânt. Darămite la decizie! Securismul de cumetrie a devenit la fel de puternic în România precum sharia în țările islamice. Competența și profesionalismul au rămas lucruri de care se râde și se fuge. Nu credeți? Luați de citiți cv-urile celor care ne conduc. Încercați să îi puneți, în mintea voastră, alături de alți conducători ai României de odinioară.
Dar ăsta este doar vârful aisbergului. Amintiți-vă ce înseamnă facultățile particulare și, mai nou, și majoritatea celor de stat în România, faptul că plagiatul a ajuns o banalitate în lumea academică, că doctoratele sunt ceva de care să râzi… și așa mai departe. Foarte departe!
Necazul e că o schimbare în bine este, practic, imposibilă. Nu are cine să o facă. Nulitatea a devenit condiție esențială pentru accederea la vârfurile de unde se hotărăște totul.
Întorcându-ne la ciclul de viață al unei țări, Franța și Marea Britanie au mai bine de un mileniu de existență. Ungaria, și ea tot pe-acolo. Germania modernă este mult mai tânără. Și Statele Unite au o vârstă de doar două secole și ceva. Toate sunt vii, puternice. își promovează valorile și fac tot ce pot să se țină departe de degenerare. Să meargă mai departe.
România este o țară în plin amurg, intrată deja într-o stare de demență senilă precoce, condusă de nulități care vor lăsa în urma lor nonvalori mai sinistre decât ei.
La începuturile României moderne, a fost meritocrația. Conducerea țării de către cei merituoși, care au lăsat Europa pe gânduri, punând-o peste noapte în fața unui un stat nou, viu și funcțional.
Apoi, puterea a fost pasată mediocrilor. A fost vremea mediocrației, când normalitatea încă mai zvâcnea.
Acum, trăim într-o zonă crepusculară, sub dictatura nulităților.
Nulocrația.
George Moisescu
De acord cu articolul, pana la comparatia cu Occidentul. Nu-mi puteti spune ca dvs credeti cu sinceritate ca forme de viata precum Kamala Harris, Trump, Macron, Orban, asta ca sa-i numim doar pe cei de la varful politicii acestor tari, sunt cu mult mai breji decat mardeiasii nostri analfabeti. Poate unii dintre ei cunosc, de voie, de nevoie, ceva mai multa diplomatie. Poate umbla putin mai batosi dat fiind ca reprezinta o tara mai indepartata de malurile Dambovitei. Dar, la sfarsitul zilei, tot nulitatea, pilele, chiar clanurile (vezi Biden, Clinton, Bush) reprezinta valoarea de baza.
Mentionez preventiv, inainte sa aud textele cu rusii si Putler: nu, nici liderii anti-occidentali nu sunt niste breji. Cel mai rasarit dintre ei e, dupa parerea mea, Xi Jinping, dar numai din cauza ca sistemul politic al tarii sale il obliga sa fie varf de lance ca sa nu fie canibalizat de partid.
SUA își promovează valorile? Glumești, nu?
Ochii îmi joacă feste (varsta). Citind titlul, prima dată am crezut ca e cumva legat de al-Farabi sau poate Kong Zi (doctrinari foarte diferiți ai noocratiei). În linii mari, greu de contrazis, excepția confirmând regula („Tianu”, cu riscul de a supăra, sau escrocul de Drăgoi-destept totuși). Pe de altă parte, meritocratia a fost anterior „sofragiului” universal (nu e adânc deloc, da în ciocoi). Eu le spun indignatilor ca aleșii nu sunt reptilieni, ci sunt după chipul și asemănarea poporului. Petrov a fost ales de 2 ori (ma rog, s-a furat, dar foarte puțin), Lis, Ciorbea, Videanu în București. Nu vad motive sa ne mirăm, cu atât mai puțin să ne indignam. Ce ar fi fost dacă Schrodinger se supăra pe pisica sau Pavlov pe câine?
Alesii sunt dupa chipul si asemanarea alegatorilor? Nu sunt convins, de vreme ce cositoarea securista permite accesul pe esicherul politic doar celor care pot fi controlati.
Ce securisti erau Crin Halaicu, Victor Ciorbea sau Viorel Lis? Dar Adriean V? Despre Petrov rasuflase demult ca dadea cu subsemnatul, asta nu a impiedicat electoratul atat bucurestean cat si national sa-l inalte in diverse dreagatorii, inclusiv europarlamentar. Sa nu explicam prin comploturi elaborate ce poate fi explicat prin simpla prostie.
Bravos
Articolul asta mi-aduce aminte de un altul din Euractiv de acum 5 ani, pe cand madam Ursula isi lua in primire primul mandat de presedinte al Comisiei Europene.
Un articol extrem de bun, care glosa pe marginea unui film la fel de bun, the barbarians invasion, si care remarca faptul ca marile schimbari ale lumii au fost facute numai atunci cand la nivel de decizie exista un grup de oameni luminati, exista acea inteligenta colectiva fara de care orice esecul este aproape garantat.
Recomand atat vizionarea filmului cat si lectura acestui articol pe post de teaser: https://www.euractiv.com/section/all/news/the-brief-powered-by-bp-the-collective-intelligence-we-need/
Inteligenta colectiva e ceea ce ne lipseste noua acum pentru a evolua mai rapid. Si din pacate e ceea ce lipseste azi la conducerea tarilor democrate aproape fara exceptie.
Din pacate se pare ca perioadele lungi de prosperitate si pace nu au generat acea asteptata explozie de inteligenta, creativitate si meritocratie ci mai degraba o generalizare a indiferentei, comoditatii si idiocratiei.
Ar trebui sa incepem sa ne intrebam serios unde gresim si ce sa facem mai bine pentru a creste inteligenta colectiva. Pentru ca intr-un sistem democratic asta nu se poate obtine doar la nivel de leadership ci numai la nivel de masa. Pentru ca stim bine ca in democratie, aproape fara exceptie, fiecare popor primeste intotdeauna liderii pe care-i merita.
Sunt poet (bine, am și minte nu doar…).
Situația nu e nouă, a fost prevăzută de… poeți. Eminescu: „E apus de zeitate și-asfințire de idei”. Sfîrsitul secolului 19, totuși. Kavafis văzuse și el: „Cu cruzime, fără milă, fără respect,/ ziduri mari și înalte au ridicat în jurul meu./ Acum stau disperat aici, lipsit de speranță./ Nu mă gândesc la altceva: mă macină gândul acestui nenoroc;/ aș fi avut atât de multe lucruri de făcut afară./ Cum de nu am observat când au construit zidurile?”
Decadența e generală (România e un simptom, nu o cauză) și a dus la 2 războaie mondiale în sec. XX. Credeți că era vreo „minte” acolo? Așa, ca azi?
Atîta că la noi, teoria formelor fără fond este eficace în continuare.
Ss ne mai gandim si la sutele de mii de „combatanti” din brigada Tudor Vladimirescu care la randul lor au produs, copii, nepoti, stranepoti si toti fac parte din sceeasi… increngatura.