Numiri prolifice

În acest moment, discuțiile despre numiri politice ar trebui definitiv încheiate.

Ceea ce a debutat ca un imens scandal, odată cu înregistrările cu numirile de la Ape sau cu numirile de inspectori școlari generali, s-a sfârșit cu Ludovic Orban spunând: „Nu puteam să punem un om în care nu avem încredere și pe care nu îl cunoaștem“. Bineînțeles că Silviu Mănăstire nu a continuat cu întrebări pe urma acestui răspuns pe care doar un om care vrea să se sfârșească odată cu ipocrizia în politică îl poate da. Mănăstire a ținut să arate că, în presă, ea încă se simte bine. Mă rog, ideea este că Orban a pus punct scandalului nu demontând acuzațiile, ci desființând problema ca atare: nu există așa ceva numit „scandal al numirilor politice“. Din simplul motiv că numirile politice sunt ceva dezirabil. Pui peste tot pe unde poți să pui oameni în care ai încredere. Într-adevăr, trebuie să definim puțin cam ce înseamnă „încredere“ în cazul de față, dar asta e nimic în raport cu efortul prin care ar fi trebuit să arăți că tu, spre deosebire de PSD, nu pui oamenii partidului peste tot. Orban chiar a punctat momentul: „Ce era să facem? Să lăsăm șefii de inspectorate școlare care au fost puși de PSD și făceau politica partidului?“.

Orban s-a autoîndoctrinat cu faptul că PNL poate să facă exact ce face PSD, iar toate sunt bune doar pentru că le face PNL. Există așadar numirile politice bune și alea rele. Adică numiri făcute de PNL și de PSD. Dar ar fi trebuit să ne dăm seama de asta încă de la scandalul traseiștilor. Atunci, președintele Iohannis a căzut ca fraierul în capcană, a început să tremure, să vibreze negativ. Trebuia pur și simplu să ne spună că traseismul e bun, pentru că e făcut de PNL.

Mă bucur că am găsit, în sfârșit, o modalitate prin care să rezolvăm și niște probleme în țara asta.