Doamne, ce mă mai poate înduioșa Șăfu’! L-am simțit om bun, ca pe Papa Benedict bolnav: azi dimineață, cu ochii împăienjeniți de probleme, m-a chemat la el în biroul de la Vila Lac 2 și mi-a spus: „Nutzi, tu nu vei candida niciodată la nici o președinție. Uite, ia chestiile astea de la știi tu cine, că-i păcat să le aruncăm” – și mi-a dat o sacoșă de-aia mare de rafie, cu trei poșete Vuitton și patru perechi de pantofi cu tocuri de zece centimetri. Ce să fi zis? „Să fie primit, Șăfu’, și sări-i-ar ochii din cap lu’ Blaga!”
Eu nu prea l-am pomenit în jurnalul meu pe Gigi Becali, fiindcă mi-e simpatic. Din două motive: 1) văd că în ultimul timp se îmbracă la fel cum mă îmbrăcam eu pe vremea cînd eram pă treabă în perimetru la Intercontinental, cu deosebirea că batista fistichie din buzunarul lui de la piept eu o scoteam direct de la sutien; și 2) are o relație cu Dumnezeu asemănătoare cu a mea cînd păcătuiam în același perimetru. De-aia face el atîtea biserici și donații la Muntele Athos: se gîndește că, după obștescul, inevitabilul său sfîrșit, ar putea cumpăra în Rai, cu voia Domnului, un mic domeniu unde să-i aducă, contra unei taxe de protecție, pe dreptcredincioșii săi: Olăroiu, Mitică Dragomir și Luțu.
(va urma)
Publicat în Cațavencii, nr. 7(85), 2013
pe MM cui il lasa?