Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O, ce veste eronată

Zoom O, ce veste eronată

Şut şi zbor

Noul studiu realizat de Primăria Bucureşti împreună cu un ONG de empatizare cu animalele atestă foarte clar că porumbeii din Bucureşti sînt mai fricoşi decît rudele lor europene, ţinîndu-se mult mai departe de oameni. De pildă, dacă în Polonia, Olanda sau Germania, porumbeii stau la o distanţă de 5-10 centimetri de piciorul trecătorilor, în România ei stau la minimum 25 de centimetri. Responsabilă pentru acest fenomen se pare că e apetenţa românilor pentru fotbal.

There and zen

La început de an universitar, Universitatea de Psihologie anunţă deschiderea unei noi secţii: Asistenţă Socială Zen. Este vorba despre o nouă serie de cursuri care îi pregătesc pe studenţi pentru a deveni asistenţi sociali zen. Mai precis, după terminarea facultăţii ei vor primi pacienţi în cabinete zen şi le vor putea alina suferinţele psihice prin intermediul unui haiku bine ţintit. 

Clash mob

Poliţiştii hunedoreni au de luptat cu un nou flagel: flash-skanderbeg-ul. Acest sport, încă ilegal în România, a căpătat tot mai mulţi adepţi în vestul şi nord-vestul ţării, desfăşurîndu-se în locaţii ascunse, dez­văluite cu doar cîteva minute înainte de pe un cont de Facebook. Notorietatea sa e uşor de înţeles, pentru că e mult mai spectaculos şi aduce mai mulţi bani participanţilor decît orice flash-mob. 

Bilă şi durere

Loteria Română anunţă o măsură de siguranţă suplimentară în organizarea extragerilor 6/49 şi Noroc. Conform noului regulament, aparatul de suflat bile pe ţeavă va fi conectat prin intermediul unei interfeţe computerizate numite Arduino la un detector de minciuni. Astfel, juriul, dar şi cetăţenii participanţi la extragere vor putea fi siguri că aparatul de suflat bile e sigur pe el.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia