O democrație disfuncțională, distrusă de banii de la buget

În acest moment, democrația românească șchioapătă vizibil, lăsând dâre lungi de sânge după care se iau găști mari de vânători veseli, care se distrează chinuind-o înainte de a-i da lovitura finală. Pe margine, dând senzația că ar discuta lucruri reale și importante, aplaudă spectacolul grămezi de oameni plătiți consistent din banii primiți de partide de la buget. Cum s-a ajuns aici? Destul de simplu: mulțimi de ticăloși s-au unit cu mulțimi de proști, lucrând împreună pentru a se ajunge în situația actuală.

Nu a fost absolut deloc

în regulă când pe sub partide curgeau bani negri, șuvoaie-șuvoaie, care se duceau în mituirea alegătorilor sau Dumnezeu mai știe pe unde. Ioana Băsescu a fost protagonista unui dosar care a scos la iveală o practică destul de des întâlnită în politică, dar despre care nu vorbește mai nimeni.

Ioana Băsescu și iubitul ei de la acea vreme au încasat niște bani de la mai multe firme, pentru campania electorală a lui Traian Băsescu. Banii ăia, însă, în mare parte, nu au mai ajuns în campania prezidențială, ci au acoperit cheltuielile făcute de fiica prezidențială într-o vacanță în Cuba. Se întâmplă foarte des ca după campania electorală unii candidați să se îmbogățească subit. Sunt primari și foști primari care au avut parte de mandate consecutive și de contracandidați slabi, așa că nu s-au zbătut prea tare în campanii. Dar au colectat bani pentru campanie, bani pe care i-au și cheltuit, dar nu în campanie, ci după aceea. Dacă verificați declarațiile de avere ale unora dintre aceștia, veți observa că însuși Klaus Iohannis și-a achiziționat mereu câte o proprietate în anul următor celui în care a câștigat alegerile pentru funcția de primar al Sibiului. Ca el mai sunt mulți, iar o sursă a averilor lor au fost, în multe cazuri, banii colectați, dar necheltuiți în campanie.

Problema nu este ce face candidatul cu banii, atâta vreme cât ei nu sunt bani publici, ci dacă banii ăia circulă legal prin economie. De cele mai multe ori nu.

Așa a apărut ideea de a controla banii prin interzicerea susținerii campaniilor electorale de către persoane fizice sau juridice private. O prostie enormă, vehiculată de eterni societari civili precum Cristian Pîrvulescu, de neînțeleși ai politicii, precum Monica Macovei, și de mulți alți precursori ai userismului.

În SUA, de exemplu, campaniile electorale

sunt susținute numai și numai din donații ale susținătorilor fiecărui candidat, indiferent de funcția pentru care candidează acesta. Chiar dacă banii provin din surse private, ei sunt decontați în conformitate cu legile SUA, sunt controlați până la ultimul cent și nu sunt lăsați să eludeze taxele și impozitele.

S-a ajuns la sume enorme colectate și cheltuite, mai ales în campaniile prezidențiale. Prima campanie a lui Obama, de exemplu, s-a apropiat de 1,5 miliarde de dolari, fiind, oricum, prima care depășea un miliard. Sunt bani foarte mulți pentru niște campanii extrem de sofisticate, unde totul este permis atâta vreme cât nu încalcă legile. Iar respectarea legilor este cu adevărat atent vegheată, în amănunt.

Soluția, așadar, nu este să limitezi bugetele și să limitezi cheltuielile, impunând reguli care oricum nu sunt respectate, ci să supraveghezi atent respectarea legii. E foarte simplu.

Partidele s-au trezit cu grămezi de bani

în brațe printr-un artificiu al fostului trezorier al PSD. Până când să intre în acțiune deputatul Mircea Drăghici, partidele parlamentare erau finanțate de către stat cu o sumă totală ce nu putea depăși 0,04% din valoarea veniturilor bugetare. În 2015, toate partidele parlamentare primeau de la stat 7 milioane de lei, în 2016 au primit 14,5 milioane, iar în 2017 –30 de milioane. În 2017, Mircea Drăghici a introdus un amendament la legea finanțării partidelor prin care partidele parlamentare puteau primi de la stat între 0,01% și 0,04%. Dar nu din valoarea veniturilor bugetare, ci din PIB. Așa s-a ajuns ca trei-patru partide să-și împartă peste 300 de milioane de lei anual. Bani pe care partidele îi folosesc, în principal, în ultimii ani, pentru a cumpăra presa. Iar presei, ce minune, această lege a finanțării partidelor i se pare perfectă. Cum să-ți critici principala sursă de venit?

Pasul următor a fost finanțarea

campaniilor electorale de către stat. S-au fixat baremuri maxime, s-au stabilit modalități precise pentru a vira banii la partid și pentru a-i deconta, și a ieșit o mare ipocrizie. Atunci când alde Macovei, Pîrvulescu și câți alții au susținut această măsură, asociată cu altele la fel de stupide, precum partidele înființate de doar trei persoane și câte și mai câte, ideea era ca mai mulți oameni să aibă șanse să fie reprezentați în administrația locală și în Parlament, iar partidele mari să piardă avantajul dat de capacitatea sporită de fundraising. De fapt, rezultatul a fost diametral opus celui scontat. Având grămezi de bani de la stat, partidele parlamentare și-au început campaniile electorale cu mult înaintea campaniei oficiale, cheltuind milioane și milioane pe care partidele mici visate de Macovei și Pîrvulescu nu le vor avea niciodată.

Iar chestia care ar putea fi amuzantă dacă nu ar fi revoltătoare este că nu s-au oprit șuvoaiele de bani negri. Feudalismul electoral continuă, se cumpără voturi, se fac vize de flotant pentru alegători care vin, votează și dispar din comunitate, e la fel de rău ca înainte de cel de-al doilea război mondial.

Fantasmagoriile societății civile nu au îmbunătățit cu nimic nici finanțarea partidelor și a campaniilor electorale, nu au eliminat banii negri, nu au mărit accesul partidelor mici, n-au nimic.

Poate că este timpul, după acest an cu cinci

rânduri de alegeri, să regândim și să reformăm rapid sistemul electoral românesc. Sunt foarte multe lucruri de făcut, iar a întârzia să le discutăm și să acționăm în baza unor idei clare și a unor principii solide nu face decât să prelungească agonia democrației, spre bucuria vânătorilor veseli de la început, care nu se mai satură să vadă cum se chinuie mulțimi de naivi întru beneficiul lor.

În primul rând, trebuie ca alegerea primarilor și a președinților de consilii județene să se facă în două tururi, astfel încât cei care conduc orice tip de comunități locale, de la comune la județe, să nu mai fie reprezentanții a doar 20-30% din alegători.

Trebuie eliminat pragul de 5% pentru accederea în consiliile locale și județene sau în Parlament și în Parlamentul European.

Trebuie ca alegerile pentru Parlamentul European să aibă loc pe liste regionale, astfel încât mai multe regiuni ale țării plus diaspora să aibă propriii reprezentanți printre sinecuriștii de la Bruxelles.

Trebuie eliminată decontarea campaniilor electorale de către stat și eliminate pragurile de cheltuieli în campania electorală.

Trebuie să încetăm cu ipocrizia campaniei electorale de doar 30 de zile. În realitate, așa ceva nu există, de aceea nici nu mai are sens să ne prefacem. Să lăsăm la liber totul, dar să controlăm toți banii care sunt folosiți și toate cheltuielile. Partidele și candidații să fie nevoiți să aibă raportări lunare și mandatari financiari care să gestioneze cheltuielile și să le raporteze AEP, să existe acces neîngrădit la informațiile financiare ale partidelor. Toate materialele și emisiunile plătite de către partide să fie marcate ca atare, să dispară interdicția de cumpărare de spațiu la TV și radio etc., etc.

E foarte mult de lucru și e și mai mult de lucru pentru polițiștii și procurorii care ar trebui să ia la puricat finanțarea campaniilor și precampaniilor electorale de anul acesta.

Mă rog, asta dacă ne pasă. Dacă nu, e bine și-așa.