Cu toate că printre acționarii companiei se numără Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (6,9%), BNY Mellon DRS New York (3,6%), diferite persoane juridice (36%) ori persoane fizice (4,6%), Electrica e în continuare o companie controlată de statul român, care deține, prin intermediul Ministerului Energiei, aproape jumătate din acțiuni (48,7%). Și e una dintre acele companii profitabile, care încă mai pot fi jumulite de unii băieți deștepți. Și în care încă e un loc călduț pentru sinecuri și prăduială. Degeaba firme străine, degeaba guvernanță corporatistă, degeaba Arielle Rotschild în Consiliul de Administrație, căci la stat e tot la stat.
Final de lună și de mandat
Pe data de 30 iunie expiră mandatul mai multor șefi și șefuleți din cadrul Electrica. Directorul de la Furnizare, Mircea Pătrășcoiu, ar trebui să dea și el din nou concurs pentru post. Iar aici lucrurile se complică puțin, căci în toată povestea asta cu posturi, cu mandate și concursuri cîștigate, trebuie luată în calcul și o întreagă istorie de meciuri politice, numiri de la partid, tinichele și schelete care atîrna, în spatele CV-urilor periate, în dulapul fiecărui șef. Așadar, pentru a înțelege mai bine de ce lucrurile sînt complicate acum, o să facem un mic salt în timp și o să urmărim evoluția unor personaje și firme, și minunata lor legătură cu politicul. Căci, de multe ori, „greaua moștenire” pe care o tot acuză unii aleși e fix asta: oamenii rămași în sistem de la precedenții.
În urmă cu un deceniu, undeva în Ardeal
Sîntem în 2007 și PNL-ul reușește, în sfîrșit, să-și înșurubeze oamenii în funcții. Viorel Scorția, un domn din sistem, susținut de directorul Electrica Furnizare de la acel moment, Radu Pușcariu (acum șefuleț pe la ALDE), ajunge director al Sucursalei de Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Sud din Brașov. Omul e susținut puternic de PNL – partid în care se și înscrie – și de reprezentatul în CA al Electrica, liberalul Radu Cismaș, secretar general adjunct al partidului și membru profesionist în vreo șase consilii de administrație. În 2009 se schimbă orînduirea, însă, cum-necum, Viorel Scorția e uitat în postul de director al filialei Electrica Furnizare Transilvania Sud, unde ajunge și fostul director de la București, actualul șef al ALDE Brașov, Radu Pușcariu. Se formează o gașcă drăguță și începe treaba.
Angajat la stat cu rude afaceriste în privat
Pe 29 decembrie 2010 este înființată firma ADERRO GP Energy SRL, cu sediul în Brașov. Inițial, firma se ocupă de „alte activități poștale și de curierat”, însă trece rapid la „comercializarea energiei electrice”. Și începe să facă profit. Cîteva sute de mii în 2012, ceva mai bine de 1,5 milioane în 2014, pentru ca anul trecut să înregistreze peste șapte milioane de lei profit, la o cifră de afaceri de peste 63 de milioane și cu doar opt angajați. De firmă se ocupă un domn pe nume Valentin Rață, ale cărui legături cu oamenii de la Electrica Furnizare sînt extrem de interesante. Pînă în anul 2014, cînd – conform M.O. din 16 ianuarie 2015 – doi acționari decid să-și cesioneze acțiunile către Valentin Rață, din firmă ADERRO GP Energy mai fac parte și Horațiu Țicău, Anuca Ciobanu, Marieta Marin și Zoe Toader.
Horațiu Țicău este fiul vitreg al lui Viorel Scorția.
Anuca Ciobanu este mătușa fostului director comercial de la Electrica Furnizare Transilvania Sud, Valentin Țîra.
Marieta Marin este soacra lui Adrian Belciu, fost șef serviciu la Achiziții Servicii Rețea.
Zoe Toader este soacra lui Cosmin Tudoroiu, fost șef al biroului de Marketing.
Practic, un dreamteam de rude ale întregii conduceri a Electrica Furnizare fac parte dintr-o firmă ce concurează, cu succes de milioane, fix Electrica. Ce frumos!
Politică, prietenie și bani mulți să fie
Afacerea e pusă pe roate și, ca o făcătură a destinului, USL-ul ajunge la putere, iar profiturile firmei prietene urcă vertiginos. Totuși, în 2013, vestea despre afacerea on the side a băieților de la Brașov ajunge la urechile lui Mircea Pătrășcoiu, care decide să facă niscaiva schimbări. În locul lui Viorel Scorția e uns director pesedistul Marin Denițiu, în timp ce primul e retrogradat pe postul de director comercial. Valentin Țîra, fostul director comercial, e mutat la serviciul de vînzare energie electrică, în timp ce Adrian Belciu și Cosmin Tudoroiu rămîn pe posturi. Practic, lucrurile rămîn neschimbate, cu excepția aducerii pesedistului Marin Denițiu la cîrma Electrica Furnizare Transilvania Sud și cu aducerea în echipa de directori a lui Dan Brătean, un politician a cărui cea mai mare realizare a fost aceea de a-l lua drept naș la nuntă pe Teodor Atanasiu, fostul ministru al Apărării și mare goangă în PNL.
Corporația schimbă combinația
În 2014, Electrica e listată la Bursă, atît la Bursa de Valori București (BVB), cît și la London Stock Exchange (LSE), iar lucrurile încep să se schimbe. Odată cu transformarea în ceea ce se vrea o corporație, în Electrica apar și noi instrumente interne, cum ar fi o declarație notarială – pentru angajații șefi și șefuleți – prin care să declare că nu sînt incompatibili și că nu au rude sau afini, pînă la gradul 4, care să aibă afaceri în același domeniu de activitate cu cel al Electrica. Cum vă ziceam mai sus, la finele lui 2014, din ADERRO GP Energy se retrag Alina Ciobanu și Horațiu Țicău, astfel că firma rămîne – în acte – sub controlul lui Valentin Rață, cu 60%, celelalte 40 de procente fiind împărțite egal între Zoe Toader și Marieta Marin.
La începutul lui 2015, Cosmin Tudoroiu pleacă de la Electrica direct la ADERRO GP Energy, iar Valentin Țîra și Adrian Belciu sînt schimbați din funcții.
Un an trece și vine și rîndul lui Valentin Scorția să fie schimbat. Numai că, surpriză, omul este schimbat din postul de directoraș înapoi în postul de director al Sucursalei Transilvania Sud.
Încă un blat pentru încă un mandat
Ei bine, așa cum vă ziceam la început, la finele lunii se încheie mandatele acestor băieți. Și n-ar fi de mirare ca ele să fie reînnoite, în ciuda unor astfel de povești de succes, precum a găștii Brașov și a firmei ADERRO GP Energy SRL. O firmă care produce milioane din comerțul cu energie electrică, în timp ce rudele acționarilor și foștilor acționari muncesc de zor la Electrica. Că doar, vorba aia, nu-i ca și cînd dă Electrica faliment de la niște ‘jde milioane pierdute în succesul unor căpușe. Unde mai pui că, în felul ăsta, rămîn banii în țară, în loc să fie luați pe post de profit de acționarii străini ai Electrica. Hai România! Hai ai noștri!
Si asa, megawatul produs cu vreo 40 lei (declaratie Hidroelectrica) ajunge la mine in priza cu peste 500 lei. Logic! Si cei 8 angajati ce fac? Cara curentul cu roaba la clienti? Tot prin reteaua Electrica se livreaza (ca n-am vazut 2 retele de distributie), dar ia banii cine trebuie!
La electrica furnizare este o gașcă cu salarii de 100 milioane șef serviciu, directoarea de la juridic ia 300 milioane salariul pe luna , este prietena de suflet a lui șeful al mare, soțul ei are Aldo Security și are contracte bănoase cu electrica furnizare. Are angajați navetiști șefi de serviciu de la Ploiesti, Târgoviște, Buzău cu sute de milioane pe luna . Toate din bani nostri pe care îi plătim in factura de electricitate. Verificați declarațiile de avere de la electrica furnizare.
Jos bețivi și hoți !
La pușcărie