1 mai 1900. O zi mai mult decît solemnă. O zi triumfală, dacă se poate spune astfel. Ziua cînd primarul urbei Mizil, Leonida Condeescu, şi-a văzut un vis cu ochii, după o îndelungată stăruinţă. Dacă spui Termopile, spui Leonida. Dacă spui Leonida, spui Mizil.
Din copilărie avea energicul primar ambiţii mari pentru oraşul său, care nu era, ce nedreptate! capitală de judeţ. Aflînd asta, l-a luat un neastîmpăr şi s-a aruncat în politică, înainte chiar de vîrsta legiuită, la conservatori al căror soldat credincios a rămas, cu nestrămutare. În pofida stăruinţelor sale, însă, Mizilul n-a devenit capitală de judeţ. Altul s-ar fi descurajat, nu şi Leonida. Dacă asta nu se poate, să se strămute la Mizil episcopia de Buzău! N-a vrut sinodul. Atunci măcar regimentul 32. A refuzat comenduirea regimentului. Să se facă la Mizil un liceu clasic şi să fie mutată aici Facultatea de Medicină din Iaşi! S-a opus Ministerul Cultelor. Un teatru naţional, cu subvenţie de la stat! Direcţia generală a teatrelor s-a pus de-a curmezişul. Leonida a dedus de-aici că Mizilul are duşmani mulţi.
S-a dus, deci, în audienţă la rege, să i se plîngă. Acest oraş cu merite istorice e persecutat! Nu e reşedinţă de judeţ, n-are episcopie, n-are regimentul 32, nici liceu, nici teatru, nici pod peste Dunăre! Suveranul îi promite sprijin şi, de cuvînt, îi vorbeşte premierului despre Leonida şi despre Mizil. Premierul îi spune regelui că tînărul primar are un exces de calitate: ar vrea să facă din urbea sa, iute şi cu orice preţ, măcar port la mare.
Cînd se perpelea Leonida ce să ceară guvernului pentru propăşirea Mizilului său, înfiinţează C.F.R.-ul expresul Bucureşti-Berlin, via Breslau. Cercetează primarul mersul expresului. Mai întîi nu-i vine să creadă. Trenul nu oprea la Mizil. Un an întreg a alergat Leonida, a stăruit, a ameninţat, fără odihnă.
La întîi de mai 1900, pe stil nou, victorie! Expresul poposeşte un minut în gara urbei. Şi trenul de dus şi cel de-ntors. Transportat de fericire Leonida îi bate o telegramă omologului său din Breslau, să-i semnaleze evenimentul. Primind răspuns, energicul primar se suie în expres, să ajungă la Bucureşti. De ce? Pentru a stărui ca pe tăbliţa albă, cu litere roşii, care indică direcţia celor două trenuri expres să se scrie Berlin-Bucarest via Breslau-Midil şi viceversa Bucarest-Berlin via Midil-Breslau.
Ambiţiosul Leonida a rămas în memoria urbei. Nu numai pentru izbînda cu cele două trenuri expres. La stăruinţele lui s-a ridicat la Mizil un teatru, a fost înfiinţată o şcoală de meserii şi s-a ridicat un liceu. O stradă din oraş îi poartă azi cu cinste numele.
