Potrivit unor teste recente, efectuate de cercetătorii britanici de la universitatea din Buttsecs on Avon, singurul lucru care dă gust mîncării este carnea de cal, şi orice tentativă de a scoate carnea de cal din compoziţia animalelor o transformă într-o pastă scîrboasă şi fără nici un gust.
“Am descoperit că oamenii au început să pună, pe ascuns, carne de cal în alimente încă din cele mai vechi timpuri, în momentul în care şi-au dat seama că pulpiţa de căluţ e absolut delicioasă”, a declarat Doctorul Mini Cooper. “Absolut toate felurile moderne de mîncare, precum pizza, şaorma, guma de mestecat, merele ionatan, conţin carne de cal, deoarece asta le dă savoare”.
În opinia cercetătorilor britanici, omenirea se află în momentul de faţă la un punct de răscruce extrem de important: fie acceptă carnea de cal ca atare şi continuă să se bucure de gustul senzaţional pe care îl dă alimentelor, fie renunţă definitiv la ea, însă se condamnă singură la o eternitate de îngheţată cu gust de rahat şi merdenele dezgustătoare.
Exclusiv online