Fostul președinte al României Traian Băsescu a început să se intereseze de doctorate. Adică de un anumit doctorat, cel al Laurei Codruța Kövesi, despre care Universitatea de Vest, cea care i l-a eliberat, susține că n-ar conține „decît” vreo 500 de rînduri similare cu alte lucrări, din cele 4.000 și ceva cîte are lucrarea cu care șefa DNA a căpătat acest titlu. Drept care Băsescu zice că șefa DNA ar fi în situația unei femei „puțin însărcinate” și se dă de ceasul morții că nu îndrăznește nici un universitar s-o acuze de sfeteriseală. În 2012 însă, cînd el mai era la Cotroceni și pretindea că sistemul e bun, Traian Băsescu s-a făcut că plouă la auzul știrii că Laura Codruța Kövesi și-ar fi plagiat doctoratul.
Atunci ochiul lui critic era îndreptat numai asupra lui dottore Ponta. Nu că Băsescu n-ar fi avut dreptate să i-o zică lui Ponta, dar și atunci „femeia asta” avea aceeași problemă cu doctoratul ei, iar la cum le știa el pe toate, tocmai chestia asta, care o privea pe protejata lui, i-a scăpat?! E adevărat însă că tot pe atunci Băsescu susținea ritos că nu-l cunoaște pe Blejnar, cu care se conversa la telefon, iar doi ani mai tîrziu ar fi băgat mîna în foc că Elena Udrea n-a comis nimic penal. Acum, ca să-și convingă puținii susținători rămași să-i voteze partidul, Băsescu o atacă la plagiat și nu numai pe Kövesi. În schimb, nu suflă o vorbă despre operațiunea „Biblia și portbagajul” de pe vremea cînd protejata lui și Daniel Morar trimiteau procurorii la vînătoare de țărani sub presupunerea că ar fi fraudat referendumul.
Atunci sistemul era bun, Laura Codruța Kovesi era fiica dreptății și, dacă se mai găsea cîte un nesăbuit care se punea cu sistemul, vreun chestor, bunăoară, cine-i spunea „Nu e bine, domnul chestor!”? L-ați auzit pe Traian Băsescu să-i ceară scuze chestorului pe care a încercat să-l intimideze? Sau să le zică măcar pardon țăranilor hingheriți de procurori ca să i se facă lui o plăcere? Pentru asta fostul președinte n-are timp: stă cu ochii pe Kövesi, se jeluiește că „binomul” umblă să-i distrugă familia și se cere premier ca să termine cu sistemul patentat de el și care s-a întors împotriva lui. La fel ca părinții pe care nu-i mai ascultă progeniturile și care se laudă la cîrciumă, după ce-și fac încălzirea cu o cinzeacă, două, trei: „Eu i-am făcut, eu îi omor!”.







Isi autolauda „barosul”, ca orice potcovar, cum ca el ar fi un „foarte bun prim-ministru” in sensul ca, „stiindu-le pe toate…” ar face ordine… etc,etc. Sa dea o proba: in lumea parnaiasilor, la bulau, se zice ca-i mare dezordine. S-ar impune un mardeiash, un „uns cu toate alifiile” sa aduca acolo ordinea si displicina. Sa pofteasca (sa fie ajutat) macar pentru un an, soi. Sa se vada ce poate, ca cu primaria, ministeriatul si presedintia ne-a cam aratat.
Atatia ‘telectuali, totusi, care l-au sustinut pe Basescu sa ajunga presedinte ?