Cînd Viorica Dăncilă a anunțat că urmează să se întîlnească în SUA cu Mike Pence, la Cotroceni s-a lansat o licitație cu tema „Cine o sabotează mai bine?”. Au participat, în totală discreție, firmele George Maior Overseas Inc., Acoperiții din Externe SRL și Vechea Cooperativă „Ochiul și Timpanul” care, de regulă, efectuează lucrări la comanda noilor structuri.
Problema era următoarea: exact în aceeași perioadă, președintele Klaus Iohannis se afla la tot în America, dar vizita nu avea programate întîlniri politice, ci doar o cuvîntare pe tema calotei polare în fața tradiționalei săli goale de la ONU și lansarea cărții semnate de Iohannis, dar scrise de redacția Observatorului cultural, acest ultim eveniment desfășurîndu-se la un fel de institut cultural al Germaniei din New York. Prin urmare, vizita era de categorie ușoară, deși exista speranța unei fotografii cu Trump și Melania la un dineu pentru care doamna Carmen își lustruise pantofii liliachii.
Vizita Vioricăi, în schimb, avea un program neașteptat, existau întîlniri oficiale cu miniștrii de la Energie și Apărare, semnări de protocoale și memorandumuri, discuții cu investitorii, cu diaspora, cu marile căpetenii evreiești, cu adjuncta de la ONU, chestii-socoteli. Dacă la astea se adăuga și întîlnirea cu Pence, Dăncilă dădea lovitura. Ce te faci dacă, între timp, Viorica s-a dat de trei ori peste cap și a început să vorbească engleza fără mîini? Dacă începe să-i spună lui Pence cîte în lună și în stele?
Așa că stelele de pe umerii diplomației românești s-au pus în mișcare. Licitația pentru lucrări de sabotaj a fost adjudecată de un consorțiu format din cei trei participanți. George Maior Overseas Inc. a executat operațiunile care țineau de o bună informare a canalelor de intelligence cu privire la opțiunea prorusă a Guvernului Dăncilă. La urechile lui Pence a ajuns vestea că se va întîlni cu omul lui Liviu Dragnea, care e omul lui Putin, chiar dacă acum face un pic de pușcărie. Așa că White House a informat MAE că întîlnirea nu poate avea loc în intervalul solicitat. Numai că ministra Ramona Mănescu, renumită în poligonul de trageri de noapte pentru frumusețea sa, a omis s-o pună la curent pe Viorica vreo săptămînă și a lăsat-o să se suie în aeroplan convinsă că Pence o așteaptă cu flori la aeroport. Cînd delegația a aterizat și premierul a început să se rujeze pentru întrevederea cu Number Two On The Planet, Ramona a primit permisiunea să-i spună: știți, deseară o să stăm toți la hotel, că domnu’ Pence are o problemă cu ochii: i-a intrat ceva în ureche și nu mai poate să vă vadă.
Așa a fost scrisă cronica unei acțiuni românești de succes pe plan internațional, succes care ar fi fost imposibil fără participarea largă a tuturor acestor forțe animate de patriotism.
S-a vazut lucratura de la o posta. Totusi care sunt securistii buni?
In alta ordine de idei, de ce a aprobat Dragnea achizitia de armament? De bou, ca de aia ii sta bine la inchisoare…
Le-a aratat americanilor ca ar putea stopa achizitia iar astia l-au ascuns la umbra, de unde nu va mai iesi. Trebuia sa se sacrifice ca un politician patriot adevarat si sa puna piciorul in prag ca si Victor Orban. I-ar fi multumit o tara intreaga.