Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Oprescu s-a făcut şogor investiţional cu Nelu Iordache şi Romstrade

Zoom Oprescu s-a făcut şogor investiţional cu Nelu Iordache şi Romstrade

Pe 24 octombrie 2012 s-a finalizat, în sfârşit, o licitaţie anunţată de Primăria Municipiului Bucureşti încă de pe 13 aprilie 2011. Iniţial, pentru serviciile de supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor la „penetraţia Splaiul Independenţei-Ciurel-Autostrada Bucureşti-Piteşti“, PMB era dispusă să plătească 14.428.932 de lei, iar Consitrans SRL făcuse o ofertă egală cu valoarea estimată a contractului. Numai că un an şi jumătate de licitaţii, contestaţii şi alte proceduri legale au coborât preţul la 6.836.126 de lei. Consitrans, o firmă deţinută şi condusă de Eduard Hanganu, are o îndelungată experienţă de consultanţă şi subevaluare a preţurilor, în sarcina sa căzând eşecurile de la construirea tronsonului de autostradă Cernavodă-Constanţa şi cel de la construirea autostrăzii Bucureşti-Braşov, unde, de asemeni, a fost principalul consultant, câştigând licitaţiile de pe locurile 3 sau 4, în ciuda unor firme care aveau şi mai multă experienţă, şi mai şi oferiseră preţuri mai bune.

Nu numai că firma Consitrans s-a intersectat cu Romstrade-le lui Nelu Iordache pe mai multe proiecte, acoperindu-şi unii altora nevoile şi incompetenţa, dar cele două firme s-au şi asociat în aprilie 2012, formând SC Construct Romstrade Consitrans SRL, în care firma lui Nelu Iordache are 69%, Consitrans are 2%, iar restul de 29% revine firmei Construct Plus SRL, deţinută de Vasile Stan, trezorierul PNL Giurgiu, o firmă implicată şi ea în deturnarea de fonduri europene pentru care Nelu Iordache se odihneşte momentan în arestul Poliţiei.

Evident, întârzierea lucrărilor de infrastructură din Bucureşti are de-a face, dacă îl asculţi pe Oprescu, doar cu Nicuşor Dan şi cu ONG-urile rele care se pun în faţa buldozerelor, şi nu cu licitaţiile tărăgănate îndeajuns de mult încât să fie câştigate de către cei cărora le-au fost dedicate, mai ales dacă aceştia sunt cunoscuţi abonaţi la lucrări cu statul şi la fel de cunoscuţi rasolitori ai proiectelor pe care au pus mâna.

Publicat în Cațavencii, nr. 49, 12-18 decembrie 2012

1 comentariu

  1. #1

    Intrebati-l si de licitatiile pentru reabilitarea casei cesianu, pentru arcul de triumf si observatorul astronomic. de 1 an jumate nu e in stare sa faca licitatiile!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Vacile

    1 octombrie 2024

    Aceste vaci aduse din Olanda cu avionul sînt mîndria ținutului nostrum vă jur șapte țigani angajaţi să le cînte-n surdină stau ascunși în coceni pînă seara îngrijitorii sughiță sub dușuri […]

  • Infecți de serviciu

    30 septembrie 2024

    Din măgarul german a rămas azi o potaie. Din răget, a rămas un schelălăit. Lăsat din brațe, Iohannis se gudură pe lîngă fosta lui umbră. Lucrurile au luat-o razna, iar […]

  • Descoperirea operei

    24 septembrie 2024

    Multă vreme am crezut că poezia doarme sub aripa cocostîrcului sau că va trebui să scurm după ea prin păduri, dar ca un profet izgonit din pustiu de gîlgîitul sondelor […]

  • Un caz grav de abuz neraportat la Poliție

    23 septembrie 2024

    PNL trăiește drama studentelor abuzate de Bulai, căci Iohannis presează partidul cu cereri pornografice. Îi cheamă pe lideri noaptea la Cotroceni și îi forțează să se dezbrace de morală. „Scoate-ți-vă […]

  • Atentator de provincie

    17 septembrie 2024

    Lîngă oftatul gării, bodega-i cu noroc, pisica iar se freacă de scaun şi ia foc, vioara taie capul ţiganului coclit, nu strănuta că zboară toţi fluturii din zid. Azi o […]

Iubitori de arta