Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Opriți-l, opriți-l, opriți-l!

Zoom Opriți-l, opriți-l, opriți-l!

Nu putem să ne împușcăm președinții. Nu știu de ce, pentru că în Constituție acest lucru nu este interzis. Iar dacă nu este interzis în Constituție, legea fundamentală a țării, ar trebui să ni se permită.

Așa cum și actualului președinte i se permite orice. Nimeni, până la el, nu s-a mai folosit de însemnele naționale, de cele ale UE și NATO precum și de pupitrul prezidențial pentru a-și bate mai mult joc de instituția și de poporul pe care le reprezintă.

Nici măcar Nicolae Ceaușescu, în anii de sus ai gloriei lui, în timpul celui mai crunt cult al personalității, nu apărea atât de des la televizor. Despre ceilalți doi președinți ai româniei anteriori lui Traian Băsescu ce să mai spunem? Nici măcar hulitul și plinul de sânge Ion Iliescu nu a îndrăznit să-și ia libertățile pe care și le ia acum Traian Băsescu.

Nu ni se permite să ne împușcăm președinții, dar în Nicolae Ceaușescu s-a tras cu sete, în urma unui proces sumar și care a încălcat toate regulile de bun-simț, căci despre drept nici măcar n-a putut fi vorba acolo.

Nu ni se permite să ne împușcăm președinții și e normal, pentru că suntem, cel puțin la nivel declarativ, o țară membră a Uniunii Europene, unde pedeapsa cu moartea este interzisă.

Nu ni se permite să ne împușcăm președinții și e bine, pentru că un singur dement cu o pușcă în mână nu se poate opune voinței a milioane de oameni care au ales. Dar un singur dement cu o sticlă în mână o poate face?

Nu ni se permite să ne împușcăm președinții. Nici să-i decapităm. Nici să-i tragem în țeapă. Nici să-i sfârtecăm pe roată sau între patru cai furioși, mânați în cele patru zări. E bine. Asta dovedește că am atins un nivel de civilizație pe care strămoșii noștri mai îndepărtați sau mai recenți nu-l aveau. Dar ce facem când subiectul în sine nu a evoluat în pas cu noi, rămânând la înălțimea unui despot etilizat de ev mediu?

Nu ni se permite să ne împușcăm președinții și e fabulos de bine. Dar cineva, totuși, o minte luminată și limpede, ar trebui să găsească o variantă modernă, europeană, acceptată și la Bruxelles, prin care acest individ să poată fi oprit.

Pentru că din răul cel mai mic, așa cum era în 2004 sau în 2009, Traian Băsescu s-a transformat în răul absolut.

3 comentarii

  1. #1

    Pana la urma e tot cum ziceam eu anterior, toti politicienii trebuie sfarsiti, si apoi dat tarii un reset!

  2. #2

    exista viata si dupa Basescu!

  3. #3

    Mai ramane otrava in vin (sau whisky).

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Vacile

    1 octombrie 2024

    Aceste vaci aduse din Olanda cu avionul sînt mîndria ținutului nostrum vă jur șapte țigani angajaţi să le cînte-n surdină stau ascunși în coceni pînă seara îngrijitorii sughiță sub dușuri […]

  • Infecți de serviciu

    30 septembrie 2024

    Din măgarul german a rămas azi o potaie. Din răget, a rămas un schelălăit. Lăsat din brațe, Iohannis se gudură pe lîngă fosta lui umbră. Lucrurile au luat-o razna, iar […]

  • Descoperirea operei

    24 septembrie 2024

    Multă vreme am crezut că poezia doarme sub aripa cocostîrcului sau că va trebui să scurm după ea prin păduri, dar ca un profet izgonit din pustiu de gîlgîitul sondelor […]

  • Un caz grav de abuz neraportat la Poliție

    23 septembrie 2024

    PNL trăiește drama studentelor abuzate de Bulai, căci Iohannis presează partidul cu cereri pornografice. Îi cheamă pe lideri noaptea la Cotroceni și îi forțează să se dezbrace de morală. „Scoate-ți-vă […]

  • Atentator de provincie

    17 septembrie 2024

    Lîngă oftatul gării, bodega-i cu noroc, pisica iar se freacă de scaun şi ia foc, vioara taie capul ţiganului coclit, nu strănuta că zboară toţi fluturii din zid. Azi o […]

Iubitori de arta