Și-acum țin minte cum, în Japonia, acum vreo 14 ani, autobuzul care trebuia să ajungă în stație la fix și, cum-necum, se mișcase prea repede, începuse să facă ultimii cîțiva zeci de metri aproape ca melcul, numai să fie în stație la ora aia exactă, trecută în program. Ei, iată, ce să vezi, CFR-ul nostru cel viteaz a ajuns la nivelul japonezilor. Pe cuvînt, au ajuns trenurile de la noi să facă tot posibilul ca să respecte întîrzierile pe care le așteaptă călătorii.
De-o vreme încoace mă tot plimb cu trenul între București și Alba Iulia, că-i mai comod și știu deja că cele șapte ore și jumătate de drum, trecute pe bilet, sînt vreo nouă sau chiar mai mult. N-am așteptări mari de la CFR, iar CFR nu-mi înșală așteptările. Într-una din ultimele dăți, însă, trenul pornit din București a ajuns în gara Teiuș cu vreo zece minute în avans. Wow! Îmi sun amicul, hai mai repede în gară, că n-are trenul întîrziere! Teiușul e un nod feroviar, la vreo 15 kilometri de Alba Iulia, distanță pe care trenul ăsta a reușit, mai apoi, să o facă într-o oră și jumătate. Așa, ca să ajungem tot cu peste o oră întîrziere, că doar nu ne batem joc de programul de întîrzieri.