Ludovic Orban e vechi în politică într-o formă specială. În sensul că a și frecat-o mult prin politică. Omul a fost ministru al Transporturilor din aprilie 2007 până în decembrie 2008, iar în rest a copilărit, s-a distrat, a băut cu Udrea și Cocoș, a făcut pe rebelul, dar își mai schimba totuși gecuțele de campanie cu Dragnea, a băut și a fumat, bineînțeles.
Orban ajunge să conducă PNL abia după ce Iohannis o pune pe Alina Gorghiu președinte și după ce partidul își îngropa viitorul cu o viteză care uimea și PNȚ-CD-ul. Nimic entuziasmant vreodată în jurul lui Orban. Singurele momente speciale din cariera sa au fost: dansurile dezmățate, când îl strânge Cocoș de gât, când lovește o fată cu mașina la Cotroceni și apoi când e înregistrat cerând bani, pentru ca mai târziu DNA-ul să-i arate și fața umană a acestui parchet special. Apoi, Orban președinte de PNL și Orban premier, după orice măsurătoare care conține și puțină decență, e limpede că vorbim de un eșec. PNL, cu Orban cap de listă, a fost pe locul 3 în Capitală, iar guvernarea PNL abia a convins o treime din electorat să vină la vot și doar 25% din aceștia să voteze partidul. Orban e mediocru, nu încape îndoială, „dinozar“, cum îi zice Tișe, un mega-aiuristic, cum îi zic eu. Dar partidul nu e deloc departe de această imagine. Orban gândindu-se la președinția României este PNL gândindu-se la o guvernare de opt ani. Iar imaginea perfectă a fost în week-end, atunci când, aflat la podul de peste Dunăre de la Brăila, Șică și-a adus aminte că proiectul a fost gândit în timpul mandatului său de ministru al Transporturilor. Știu, nu s-ar fi așteptat cineva că mai diclește atât de departe în memorie.
1.829 de vizualizări
