– Mon Douanier! Mon Douanier…
Pe fața lui Mamadou se scurgeau lacrimi. Nu de crocodil, căci în Senegal nu existau, la momentul acela, crocodili. Ultimii fuseseră văzuți cu ocazia vizitei sezoniere a circului Fabuloso, care performase la Viena, Roma și Băicoi. Mai mult la Băcoi, dar asta nu contează. Ei aveau un crocodil. Unul singur, dar Mamadou nu-l văzuse, pentru că era la studii, pe vremea aia. deci n-ar fi putut să-i imite lacrimile. Pe fața lui Mamadou se scrugeau lacrimi sincere, omenești, în timp ce încerca, de 12 ore, să-l trezească pe Vasile Blaga și să-i dea paharul cu palincă de dimineață. Moussa zăcea, extenuat, într-un colț. Adusese, deja, în 12 ore, zeci de pahare de palină reci, de la gheață. De fiecare dată când părea că Blaga se trezește și e în stare să ia viața în piept, Moussa răspundea la urletul lui Mamadou și venea cu câte un pahar regulamentar. Acum era, însă, copleșit și foarte-foarte obosit. E drept, o parte dintre pahare, crezând că e apă, le golise el. Ghinion. Moussa chiar nu rezista la băutură…
– Mon Doaunier…
Mamadou insista. Cumva, știa că Vameșul e bine. Smulsese oglinda de 2/3 metri din peretele camerei și i-o pusese în mod repetat la gură. Se aburea, deci Douanierul trăia. Dar nu se mai întâmplase niciodată să doarmă atât, să nu se trezească pentru a trage o dușcă, pentru…
– Mon Douanier…
– Brrr, ce-i frate, ce vrei?
Vasile Blaga sări brusc din pat, gata să muște.
– Moussaaaaa! Repede!, stigă Mamadou, speriat.
– Nu, nu, Moussa, stai liniștit, în dimineața asta nu beau!
– Mon Douanier, dar nu e dimineață, este aproape 9 seara..
– Da?
– Da.
– Tot nu beau.
– Mon Douanier, dar ce aveți? Sunteți bolnav?
– Nu, prietene, nu sunt. Dar nu vreau să beau.
– Deci sunteți bolnav…
– NU! Poftim, citește și tu și spune-mi dacă mai ai chef de băut…
Mamadou luă din mâinile defectorului român o foaie A4 mototolită, pe care acesta o ținuse, se pare, sub pernă. O despături, o întinse cum putu și el și citi:
„Eu, Elena, sunt foarte bucuros să lucrez cu tine. Trebuie să faci eforturi monumentale ca să nu cazi sub farmecul tău, în calitate de coleg. Ești inteligentă, ești frumoasă, ești tenace, ai anduranță la mediul general dezgustător al politicii românești și nu te deranjează vecinătatea oamenilor de valoare, ceea ce înseamnă că vei putea face cu oricine echipe de valoare și PD-L are probabil nevoie de acest lucru“.
Mamadou se uita la hârie ca vițelul la poartă nouă. În Senegal erau viței, dar porți noi nu. Împrumutase acea privire din Banat, unde erau porți noi. dar nu erau viței.
– Aaa, mon Douanier.. Aaașa, și…
– Cum adică și?
– Păi „și“. E un onanist care face eforturi monumentale să nu cadă sub farmecul lu’ una, Elena. Și?
– MAMADOU!
– Nu mai folosiți caps locks, mon Douanier, că o să cred că țipați la mine.
– PĂI ȚIP!
– Aaa, da?
– DA!
– Da’ de ce, vă rog frumos?
– Ce nu înțelegi, Mamadou? Un laba.. mă rog, onanist, cum îi zici tu, îi scrie Elenei că o iubește.
– Da, și?
– Ești tâmpit, Mamadou?
– Nu, mon Douanier, nu sunt.
– Și, atunci, de ce nu înțelegi? Labanistul îi scrie Elenei mele, lui Nuți, că o iubește și că…
– Aaaa, lui Nuți îi scrie?
– Da, mă, da.
– Ei, acum am înțeles.
– Aha.
– Și cine e laba…, ăsta, onanistul, mon Douanier?
– Unu’, frate, Baconschi.
– Anatol Baconsky, poetul proletcultist?
– Nu, fii-su, Teodor. Și se scrie Baconschi, nu Baconsky.
– Teodor? Prietenul lui Papahagi?
– Da, ăla.
– Și nu-s ei prieteni și cu Mihail Neamțu.
– Ba da, ba da.
– Aaa, păi stați liniștit, mon Doaunier, că n-ajung ăștia la Nuți a matale. Îi descătușează Neamțu pe drum…
1.269 de vizualizări
