Ca să văd cum se procedează, am făcut și eu la CEC Bank o cerere de aprobare a unui credit de un milion de euro pentru nevoi personale. Aflînd că lucrez la Cotroceni, dl director al CEC, un om foarte drăguț de altfel, m-a chemat la dînsul în birou și, cu duioșie, mi-a calculat că, la veniturile mele, ar trebui să plătesc rate lunare la bancă pînă-n 2137, ceea ce, avînd în vedere starea de sănătate a populației – mi-a spus dînsul –, nu se cade. Ce păcat că nu mai există Bancorex-ul condus de moldovenii mei!
Mi-aduc aminte cu nostalgie că, la inaugurarea Centralei atomo-electrice de la Cernavodă, m-am ocupat, împreună cu alte două colege, de fisurarea delegației canadiene în trei camere de hotel, iar spre dimineață am primit misiunea să-i duc premierului de-atunci, dl Văcăroiu, multă apă și șase castraveciori acri. Parcă văd că, la inaugurarea exploatării de la Roșia Montană, va trebui să-i duc lui Crin Antonescu două cutii de Diazepam.
Nu numai societatea noastră, ci și postmodernismul e în criză: n-am mai luat bani pe textele astea de zece luni. Dacă scriam în perioada romantică, măcar mă-ndrăgosteam dracului. Da’ așa nici la terasa Scriitorilor nu-mi mai vine, incognito, să intru, că-l văd, lipit ca și mine, pe Florin Iaru.
(va urma)
