Tot rar venea la Junimea și Constantin Stan (Costi). Era prieten cu fondatorii. Nelipsitul Iova îl bombănea cu simpatie cînd îl vedea, dar nu uita să-l ricaneze cu întrebarea dacă mai era la Scînteia tineretului. Costi îi răspundea cu un răsunător „Te bag în pizda mă-tii, Iova!“, de unde regele textualismului trăgea concluzia că prietenul Costi lucra tot acolo. Și dacă îl supăra această întrebare, însemna că încă era de partea bună a lucrurilor.
Costi, primul dintre junimiști care debutase – cu un roman foarte bun, Carapacea –, era la fel de caustic ca Iova, dar nu-și permitea s-o arate. Oricum, era atît de talentat încît făcea parte din categoria „Păcat că nu e textualist“. Cum-necum, la Scînteia tineretului, Costi nu scria cu Ceaușescu, așa că ceilalți din redacție nu-l prea înghițeau. Îl tolerau fiindcă avea talent. Totuși li se părea suspect. Studenții de la cenaclu erau rezervați cu el, chiar dacă Croh era de părere că, de vreme ce nu scria porcării, reținerile noastre n-aveau rost. Nu scria, dar era de acolo. Despre cărțile lui se scria rar și cu răceală. La Luceafărul era bănuit că e din gruparea optzeciștilor, iar la România literară, că face jocurile Puterii. Costi, sceptic de la natură, avea de timpuriu colțurile gurii coborîte a dezamăgire. Te privea întrebător, de parcă ar fi vrut să-ți pună o întrebare, dar se abținea.
La Junimea ne citea capitole de roman la care textualiștii mustăceau – pe atunci respingeau genul ăsta. Erau însă atît de stranii și de bine scrise, încît cei ce ar fi vrut să-i găsească defecte și nu le găseau se refugiau în formula neîncrezătoare: „E destul de OK, dar să vedem întregul!“. Croh, dimpotrivă, îi spunea că e pe drumul cel bun și, ca să le închidă gura cîrtitorilor, spunea că e aproape imposibil ca un scriitor de talia domnului Constantin Stan să rateze un întreg ale cărui părți sînt atît de bune. La plecare, Iova îi spunea doar pentru el: „Ești bun, bătrîne!“. La care Costi îi răspundea amical-ușurat cu un „Du-te, mă, în pizda mă-tii!“ și, știind că Iova n-are bani, îl invita la cîrciumă, să mai povestească. Cu junimiștii studenți era distant, aproape scîrbos. Dacă vreunul dintre noi se apropia de el să-i spună cum îl cheamă și că scrie la un volum de povestiri, Costi i-o tăia: „Vorbăria de cenaclu n-a făcut pe nimeni scriitor! Scrie-ți cărțile și pe urmă stăm de vorbă“. La ziar se ținea la distanță de ceilalți, chiar și de cei care-i mărturiseau că lucrau la un roman, ca să crească în ochii lui de scriitor cu cărți publicate. După 1990, Costi, deși era bolnăvicios, a făcut o lungă călătorie cu vaporul, ca reporter-romancier. De la bord trimitea corespondențe la ziarul care-și schimbase numele, devenise Tineretul liber. Din călătorie, Costi s-a întors cu o carte scrisă, însemnarea călătoriei sale, și cu un papagal brazilian, pe care-l cumpărase într-un port.
