Politica poate fi înțeleasă greșit în multe feluri, dar uneori mai apare câte un eveniment straniu care-i destăinuie, pentru câteva zile, adevărata natură. De exemplu, congresul PNL din toamnă. Exista atunci o moțiune de cenzură semnată de USR și de AUR. Fusese depusă, dar nu ajunsese la vot. Cîțu era prim-ministru pe ducă, demiterea lui era doar o chestiune de timp, însă, în acte, la data congresului, el conducea Guvernul, cu toate prerogativele unui premier plin. Dacă moțiunea de cenzură ajungea la vot până-n Congres și Guvernul era demis, Cîțu nu mai putea fi sigur de victorie. Așa, însă, cu moțiunea amânată, avea toate șansele să câștige. Părea că funcția de prim-ministru ca și pierdută a lui Cîțu e o cârjă de care are nevoie ca să ajungă șef de partid, un vremelnic punct de sprijin al cărui provizorat era clar pentru toată lumea, mai puțin pentru lemingii orbi din PNL.
Atunci încă puteai să mai zici că totul face parte dintr-o strategie, că membrii de partid știu că Guvernul Cîțu o să pice în câteva zile, dar că nu-i interesează, că e bine și-așa.
Ce s-a întâmplat între timp? PNL a ajuns înapoi la momentul T1, când unul e șeful în acte al partidului și altul e șeful Guvernului și, deci, are puterea de facto. Ca să se ajungă aici, au murit zeci de mii de români, lăsați în voia unei pandemii de care nu s-a mai ocupat nimeni. În plus, partidul a mai pierdut pe drum niște posturi importante de miniștri și rolul de primă forță politică a Guvernului.
Pentru că nu a existat nici o strategie atunci când Cîțu a ajuns șef de partid bazându-se pe cârja provizorie a unei funcții deja pierdute. Pur și simplu, așa funcționează politica. E vorba de putere brută, pe care o ai la un anumit moment. Aproape că nimic altceva nu mai contează. Puterea asta brută de a împărți bani și de a influența mersul lucrurilor îți ia mințile și te face să uiți cât de mic o să fii poimâine, când n-o s-o mai ai. Și nu doar ție îți ia mințile, ci tuturor celor din jurul tău. Uneori și poporului. Mereu când cade de la putere un om care, la un anumit moment, a fost printre cei mai influenți din stat, aproape că nu-ți vine să crezi că-i aceeași persoană și nu un cadavru umblător. Se aștepta cineva, prin 2013, că Ponta o să umble prin țară cu o măsuță de vândut mărțișoare și-o să țină discursuri în fața a trei oameni, despre partidul lui de debara?
Nu, pentru că asta e politica. Puterea brută și felul în care o folosești sunt singurele măsuri ale jocului. Nu există o instanță superioară, care să împartă funcțiile după merit. Nu e bine să te bazezi pe popor, pentru că poporul se mișcă la vot cu greu și o să te creadă cel mult o dată la patru-cinci ani că e o urgență, dar nu mai des. Plus că are și el problemele lui. Chiar n-are chef să te-audă mereu că te plângi pe umărul lui că ai fost dat afară din Guvern.
Și e paradoxal că tocmai USR a înțeles greșit natura politicii. Există, în partid, niște figuri libertariene care ar trebui să știe că nu meritul e măsura lucrurilor, ci felul în care acționează entitățile individuale pe un fundal de reguli date. Beneficiile nu sunt împărțite în funcție de merit, ci sunt rezultatul mâinii invizibile. E tot un fel de piață, în care fiecare caută să ajungă/rămână la putere, în condițiile jocului electoral. Din istoria ultimilor 30 de ani, se pare că cei mai mulți libertarieni au fost mereu la PSD.
2.156 de vizualizări
